Atentat Franța : Anchetatorii stabilesc circumstanţele uciderii jandarmului omagiat ca erou

Publicat:

Anchetatorii francezi încercau sâmbătă să stabilească circumstanţele atentatului jihadist comis vineri în sud-vestul ţării de un atacator care a fost doborât după ce a ucis patru persoane, printre care un jandarm omagiat ca erou, relatează AFP, potrivit agerpres.

Decesul celei de-a patra victime, locotent-colonelul Arnaud Beltrame, 45 de ani, căsătorit, fără copii, a fost anunţat sâmbătă dimineaţă.


Citește și : Întâlnire Vucic-Thaci fără progrese pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo

‘A căzut ca un erou’, a declarat preşedintele Emmanuel Macron într-un comunicat, subliniind că jandarmul a făcut ‘dovada unui curaj şi a unei abnegaţii excepţionale’.

‘Mort pentru patrie. Niciodată Franţa nu-i va uita eroismul, bravura, sacrificiul’, a scris puţin înainte pe Twitter ministrul de interne, Gérard Collomb.

Arnaud ‘şi-a dat viaţa pentru alţii. Ştia, fără îndoială, că nu avea nicio şansă’, a declarat fratele său, Cédric Beltrame, la postul RTL.

Sâmbătă, toate steagurile jandarmeriei erau coborâte în bernă.

Anchetatorii încearcă de acum să înţeleagă motivele pentru care Radouane Lakdim, 25 ani, a comis atacurile, deşi autorităţile nu îl mai considerau o ameninţare.

Născut la 11 aprilie 1992 în Maroc, Lakdim trăia la Carcassonne. Începând din 214 a fost urmărit de serviciile de informaţii şi era în evidenţă ‘din cauza legăturilor sale cu mişcarea salafistă’, a precizat procurorul Parisului, François Molins.

Ulterior însă, Lakdim a părut să schimbe registrul. În august 2016, a făcut o lună de închisoare după condamnări pentru ‘port de ramă interzis’, ‘uz de stupefiante’ şi ‘opunere la arestare’.

În 2016 şi 2017 a fost din nou urmărit de serviciile de informaţii, care nu au depistat niciun ‘semn precursor care putea să anunţe o trecere la actul terorist’, aşa încât supravegherea sa a încetat, a precizat Molins.

Investigaţiile continuă pentru a se stabili provenienţa armei folosite de atacator şi dacă acesta a avut complici. O ‘apropiată cu care împărţea viaţa’ a fost reţinută vineri seară, după o percheziţie în cartierul lor din Carcassonne, a indicat procurorul.

În timpul atacului, agresorul a cerut ‘eliberarea unor fraţi’, printre care, conform unei surse apropiate dosarului, Salah Abdeslam, singurul membru în viaţă al atentatelor jihadiste de la 13 noiembrie 2015, încarcerat la Paris.

Radouane Lakdim şi-a început periplul ucigaş puţin după ora locală 10.00 (09.00 GMT), la Carcassonne, la volanul unui automobil, după ce i-a atacat pe cei doi ocupanţi, rănindu-l grav pe şofer şi omorându-l pe pasager.

El s-a îndreptat apoi spre o cazarmă de paraşutişti militari, unde a aşteptat ‘câteva minute, probabil militari’, apoi s-a răzgândit şi a pornit spre o cazarmă de poliţişti, unde a tras asupra a patru din ei, care reveneau de la o alergare, rănindu-l pe unul.

Atacatorul a fugit de la locul faptei, iar spre ora 10.15 GMT a intrat într-un supermagazin Super U din localitatea vecină Trebes, ‘strigând Allah Akbar’ şi ‘prezentându-se ca un soldat al SI’ pregătit să ‘moară pentru Siria’, a mai spus procurorul.

În magazin, Lakdim a ucis alte două persoane – un angajat şi un client.

‘Am văzut un individ foarte surescitat care avea un pistol, un cuţit şi striga Allah Akbar’, a relatat pentru AFP Christian Guibbert, un fost poliţist aflat la cumpărături şi care a pus mai mulţi clienţi la adăpost într-o cameră frigorifică.

‘Am scos clienţi şi colegi pe uşa de urgenţă din spate’, a confirmat Jacky, colega victimei de la raionul de măcelărie al magazinului.

Trimis de urgenţă la faţa locului, locotenent-colonelul Arnaud Beltrame s-a autopropus la schimb cu persoanele care nu reuşiseră să fugă.

Spre ora 13.20 GMT, jihadistul a deschis focul asupra jandarmului, declanşând asaltul poliţiştilor, a mai indicat procurorul Molins, într-o conferinţă de presă vineri seară.

Citește și : Cancelarul austriac propune ca UE să-i blocheze pe migranţii ilegali la frontierele sale

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.