Atentat sângeros în Yemen! Șapte civili au fost omorâți

Publicat:

Şapte civili, printre care un jurnalist de televiziune, au fost ucişi şi 20 au fost răniţi într-un atentat cu bombă în sud-vestul Yemenului, a anunţat marţi un responsabil al forţelor proguvernamentale, citate de AFP, potrivit agerpres.

Atentatul s-a produs luni seară, când un dispozitiv, plasat pe o motocicletă şi acţionat de la distanţă, a explodat într-o piaţă dintr-un cartier animat din localitatea Mokha, unde se află tabere militare ale coaliţiei sub comandament saudit care sprijină guvernul yemenit în războiul împotriva rebelilor houthi susţinuţi de Iran.


Citește și: Incident armat în SUA. Patru polițiști au fost împușcați! FOTO/VIDEO

Mokha a fost cucerită din mâinile rebelilor houthi în iulie 2017 şi serveşte ca bază de lansare pentru operaţiunile forţelor proguvernamentale spre nord, în special spre oraşul-port Hodeida.

O sursă medicală a confirmat bilanţul de şapte morţi al atentatului, care nu a fost revendicat.

Printre cei ucişi se află un jurnalist al postului Abu Dhabi TV, Ziad Al-Sharabi, iar printre răniţi figurează un coleg al acestuia, Faisal Al-Zabhani, a precizat ministrul yemenit al informaţiilor, Muammar al-Iryani, anunţând că există 20 de răniţi.

Citește și: Ce se întămplă astăzi în parlamentul britanic va atârna greu pe Brexit

Conflictul din Yemen s-a soldat cu aproximativ 10.000 de morţi după intervenţia unei coaliţii militare conduse de Arabia Saudită, în martie 2015, în sprijinul guvernului.

Potrivit ONU, conflictul a provocat cea mai gravă criză umanitară din lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Regimul de acces limitat în AIC se prelungește cu încă 30 de zile

Regimul de acces limitat în AIC se prelungește cu încă 30 de zile Accesul limitat în terminalul aeroportuar sunt prelungite cu încă 30 zile calendaristice,...

Poliţia păstrează tăcerea în cazul turcului asasinat la Chişinău

Poliţia păstrează tăcerea în cazul turcului asasinat la Chişinău La trei săptămâni de la omorul în plină stradă a cetățeanului turc în sectorul Rîșcani al...

VIDEO// Pericol la Căușeni. Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropierea unei stații PECO

VIDEO// Pericol la Căușeni. Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropierea unei stații PECO Pericol în orașul Căușeni. Un incendiu de vegetație a izbucnit...

Mitropolitul Vladimir dă explicaţii după ce a fost prins cu o femeie în parcare

Mitropolitul Vladimir dă explicaţii după ce a fost prins cu o femeie în parcare Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.