Atentat sinucigaş cu o maşină capcană în nordul Siriei – Cel puțin zece morți

Publicat:

Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă într-un atentat sinucigaş cu o maşină capcană în oraşul Raqqa, fostă “capitală” a grupării Stat Islamic (SI) în nordul Siriei, a ţării, a relatat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP, potrivit agerpres.

Atacul a omorât cinci civili şi cinci combatanţi ai Forţelor Democratice Siriene (FDS), alianţă kurdo-arabă susţinută de Washington care a eliberat oraşul de sub controlul SI în octombrie 2017, potrivit OSDO.


Citește și : Comandantul navei de crozieră suspectat că a provocat accidentul grav de pe Dunăre a fost inculpat de justiţia ungară

Atentatul, care nu a fost revendicat deocamdată, a fost precedat de explozia unei bombe într-un alt cartier al oraşului care a făcut răniţi, a făcut cunoscut OSDO, în contextul în care SI desfăşoară frecvent atacuri sângeroase în fostul său bastion.

“Atentatul cu maşină capcană a vizat o opoziţie a FDS”, a precizat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, care a adăugat că s-au înregistrat şi 20 de răniţi.

Atacul s-a produs la intersecţia “al-Naim” (paradis, în arabă). În această piaţă SI efectua decapitările şi alte atrocităţi când ţinea oraşul sub control. În perioada respectivă, piaţa se numea “intersecţia infernului”.

La 9 aprilie, 13 persoane, în majoritate civili, şi-au pierdut viaţa într-un dublu atentat cu bombă revendicat de SI.

FDS au anunţat la 23 martie înfrângerea califatului autoproclamat al grupării Stat Islamic în Siria, după cucerirea ultimului teritoriu deţinut de jihadişti în această ţară.

Citește și : Vestele galbene continuă protestele în Franța. Mobilizare din ce în ce mai slabă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.