Atentat sinucigaş în apropiere de o moschee şiită din Kabul. Cel puţin 6 morţi – FOTO

Publicat:

UPDATE: Un atentat sinucigaş a vizat o moschee şiită din centrul Kabulului, la ieşirea de la rugăciunea de vineri, cu o zi înainte de celebrarea Ashura (cea mai importantă sărbătoare din calendarul şiit), soldându-se cu cel puţin şase morţi şi 16 răniţi, a anunţat şeful poliţiei capitalei afgane.

‘Un atacator kamikaze ce mergea pe jos şi se dădea drept păstor de oi şi-a detonat încărcătura explozivă, la circa 140 de metri de moscheea Hussania’, în cartierul rezidenţial Qala-e-Fathullah, a declarat generalul Salim Almas pentru AFP, conform agerpres.


Un suspect a fost arestat, a anunţat apoi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish, anunţând la rândul său un bilanţ de ‘5 morţi şi 20 de răniţi’.

Organizaţia non-guvernamentală italiană Emergency, al cărei spital din Kabul este specializat în chirurgie de război, a anunţat pe Twitter că a primit ’19 răniţi, printre care patru copii’.

Ştire iniţială: Un atentat sinucigaş a vizat o moschee şiită din centrul Kabulului, la ieşirea de la rugăciunea de vineri, cu o zi înainte de celebrarea Ashura, a anunţat şeful poliţiei capitalei afgane.

‘Un atacator kamikaze ce mergea pe jos şi se dădea drept păstor de oi şi-a declanşat încărcătura explozivă în faţa moscheii şiite Hussania’, în cartierul rezidenţial Qala-e-Fathullah, a declarat generalul Salim Almas pentru AFP, fără a fi în măsură să precizeze dacă atacul a făcut victime.

Primele imagini arată cel puţin un trup neînsufleţit în faţa unor vitrine devastate, o stradă plină de rămăşiţe şi o mulţime densă pe cale să iasă repede din moschee, la finalul marii rugăciuni de vineri.

Citeşte şi: Un jihadist ISIS ‘îşi cere scuze’ pentru problemele create

Atacul nu a fost revendicat deocamdată, însă minoritatea şiită din Afganistan şi autorităţile sunt îngrijorate de posibile atentate comise de gruparea Statul Islamic (SI) formată din extremişti sunniţi, în această perioadă de Ashura, cea mai importantă sărbătoare din calendarul şiit.

Din acest motiv, securitatea a fost întărită în faţa locurilor de rugăciune şiite din Kabul, iar localnici, antrenaţi şi înarmaţi, au fost recrutaţi pentru a ajuta forţele de ordine.

Începând din vara lui 2016, SI îi vizează sistematic pe şiiţii din Afganistan cu ocazia marilor lor sărbători religioase.

Ashura comemorează moartea imamului Hussein, nepotul profetului, ucis în 680, figură tragică ce constituie un episod fondator al islamului şiit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.