X

Atentat sinucigaş la Kabul: Cel puţin 50 de morți și 70 de răniți

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise, iar alte 70 rănite, în urma unei explozii provocate în apropierea unui salon de nunți din capitala afgană Kabul, a informat marți Ministerul de Sănătate, relatează site-ul agenției Reuters, scrie Mediafax.

Cauza exploziei nu a fost stabilită încă.

Citește și : Mogherini: Operaţiunea Sophia împotriva traficului de persoane pe Marea Mediterană trebuie să continue

Atât rețeaua teroristă Stat Islamic, cât și gruparea talibană, au revendicat numeroase atacuri teroriste din ultimii ani.

Acesta reprezintă cel mai mare atac produs în capitala afgană în ultimele luni.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Sănătate, Wahid Majroh, a informat că mai mulți clerici se aflau la o reuniune a Consiliului liderilor tribali, pentru a sărbătorii ziua de naștere a Profetului musulman Mahomed.

Citește și : Netanyahu: Israelul nu va semna Pactul ONU privind migraţia

Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, în luna august, două atentate în urma cărora au murit zeci de oameni.

Un alt atac terorist a fost comis în luna octombrie, în timpul alegerilor parlamentare.

“Un individ s-a sinucis cu o bombă într-un salon de nunți unde clericii islamici s-au adunat pentru a comemora ziua de naștere a Profetului musulman Mahomed”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish.

Nicio grupare nu a revendicat încă atentatul comis la Kabul.

 

 

Tags: AfganistanatentatkabulMahomedMohomed
Categorii: Știrile zilei