Atentat sinucigaş lângă un stadion din Kabul: cel puţin trei morţi şi cinci răniţi

Publicat:

Cel puţin trei persoane, printre care un poliţist, au fost ucise şi alte cinci au fost rănite într-un atentat comis miercuri de un atacator-sinucigaş lângă un stadion de cricket din Kabul, a anunţat poliţia afgană, informează AFP. 

Atacatorul se îndrepta spre stadion atunci când a fost oprit de poliţie, la primul dintre cele trei puncte de control care duc spre stadion, iar acesta şi-a activat încărcătura explozivă.


‘Sacrificându-se, forţele de securitate l-au împiedicat pe atacator să ajungă în mulţime (pe stadion) şi să provoace o catastrofă’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, Basir Mujahid.

Doi dintre răniţi sunt de asemenea poliţişti.

Atacul a avut loc când pe stadion avea loc un meci de cricket, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Federaţiei Afgane de Cricket, Farid Hotak. Meciul a fost oprit imediat, a spus el, precizând că ‘toţi jucătorii şi responsabilii federaţiei sunt vii şi nevătămaţi’.

Mai multe ambulanţe i-au transportat pe răniţi la spital, relatează un jurnalist al AFP.

Ultimul atentat din capitala afgană a avut loc în 29 august, când cinci persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite într-un atentat sinucigaş comis lângă o agenţie bancară. Acel atac a fost revendicat de talibani.

El a fost precedat de o serie de alte atacuri sângeroase în capitala Afganistanului, printre care un atentat cu maşină-capcană care a avut loc în urmă cu trei luni în cartierul diplomatic şi care s-a soldat cu circa 150 de morţi şi 400 de răniţi, majoritatea civili.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o ‘amenințare existențială’ din cauza crizei climatice

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o 'amenințare existențială' din cauza crizei climatice Cele mai importante stațiuni de schi din...

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân – studiu

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân - studiu Un nou studiu realizat de Food Packaging Forum Foundation din Elveția a identificat...

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic Celebrul rapper american Eminem, în vârstă de 51 de ani, va deveni bunic,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.