Atenție! Nu vă aventurați pe gheața bazinelor acvatice. Riscul este major

Variațiile temperaturilor aerului din aceste zile favorizează fisurarea și distrugerea stratului de gheață format pe râuri, lacuri și iazuri, sporind riscul de prăbușire și înec, avertizează salvatorii.

Citește și: A încercat să scoată ilegal din țară zeci de mii de dolari SUA

În acest context, populația este atenționată asupra pericolului major pe care îl prezintă deplasarea pe suprafețele acvatice înghețate, întrucât gheața poate deveni instabilă și poate ceda în orice moment.

Cetățenilor li se recomandă să evite deplasarea, mersul sau staționarea pe gheața râurilor, lacurilor și iazurilor, să nu permită copiilor  să se joace pe suprafețele înghețate ale bazinelor acvatice și să-i supravegheze permanent, să nu traverseze bazinele acvatice  înghețate, chiar dacă grosimea gheții pare sigură.

Totodată, pescuitul la copcă în perioada temperaturilor oscilante reprezintă un pericol pentru viață și sănătate.

Pescarii sunt îndemnați să evite pescuitul pe gheață subțire sau în zone periculoase, să verifice grosimea gheții, care trebuie să fie cel puțin de 10 cm, să pescuiască în grup și să informeze apropiații despre locul aflării.

De asemenea, este esențială purtarea vestei de salvare, deținerea echipamentului de auto-salvare și evitarea consumului de alcool.

This post was last modified on 11/02/2026 14:23 14:23

Tags: geață subțiregheaţaIGSUînecrisc gheațasalvatori
Știrile zilei