X

Atenție șoferi: Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj, în Ungaria, până marţi

Atenție șoferi: Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj, în Ungaria, până marţi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România a emis o atenţionare de călătorie pentru Ungaria, unde sunt impuse, de sâmbătă seară până marţi seară, restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj, transmite News.ro.

Potrivit MAE, Ministerul ungar al Construcţiilor şi Transportului (MCT) a informat despre restricţiile de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 t) instituite de autorităţile din această ţară în perioada 17-20 august.

Citește și: Poliția înăsprește măsurile de control pe întreg teritoriul țării pentru a responsabiliza șoferii

În conformitate cu prevederile legale din Ungaria, în perioadele 17 august (ora 22.00, ora Ungariei) – 18 august (ora 22.00, ora Ungariei) şi 19 august (ora 22.00, ora Ungariei) – 20 august (ora 22.00, ora Ungariei), circulaţia camioanelor cu masa mai mare de 7,5 t este interzisă.

”Cu toate acestea, în pofida temperaturilor foarte ridicate, Ministerul Transporturilor din Ungaria a decis să permită circulaţia camioanelor pe timpul nopţii, respectiv in intervalul orar 22.00-06.00”, a arătat MAE român.

Mai multe informaţii referitoare la restricţiile de circulaţie impuse camioanelor de mare tonaj pot fi consultate la https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop?d=0

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Tags: camioaneRomaniaUngaria
Diverse