X

Aterizare de urgență la Barcelona. 28 de migranți au reușit să fugă de pe aeroport

Un avion în care se aflau migranți a aterizat de urgență la Barcelona. Câteva persoane au reușit să dispară de pe aeroport, iar autoritățile cred că a fost vorba despre un plan bine organizat, informează mediafax.

28 de persoane au scăpat dintr-un avion după ce acesta a aterizat de urgență pe aeroportul El Prat din Barcelona, spun oficialii, potrivit BBC.

Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

Situația de urgență a fost cauzată de o femeie însărcinată aflată la bordul zborului Maroc-Turcia care a simulat travaliul, au adăugat aceștia.

Ulterior, poliția a prins jumătate dintre cei care au fugit din avion, inclusiv femei însărcinată, despre care se presupune că încercau să intre ilegal în Spania.

Grupul se afla în zborul Pegasus Airlines Casablanca-Istanbul, de miercuri, și a sărit din avion imediat ce ușile s-au deschis la aterizare.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

Dintre cei 14 capturați, cinci au fost urcați înapoi în avion, iar ceilalți vor fi deportați în Maroc.

Femeia însărcinată a fost dusă la spital, unde nu s-au găsit dovezi că ar fi fost în travaliu. Ea a fost arestată sub acuzația de tulburare a ordinii publice și face parte din grupul care urmează să fie deportat.

Tags: barcelonaEl PratMarocmigrantiturcia
Categorii: Diaspora