`Am atins o situaţie limită` în Catalonia, denunţă Rajoy la Bruxelles, acuzându-i pe separatişti că încalcă valorile UE

Publicat:

Premierul spaniol Mariano Rajoy a apreciat vineri că ”am atins o situaţie limită” în Catalonia, justificând măsurile excepţionale avute în vedere de Madrid cu privire la suspendarea autonomiei acestei regiuni, ca răspuns la referendumul de autodeterminare catalan ilegal, relatează AFP.

”Am încercat prin toate mijloacele să nu ajungem într-o situaţie dificilă, dar înţelegeţi că este dificil pentru o ţară, un Guvern din UE, atunci când legea este călcată în picioare, când statul de drept este călcat în picioare (…) prin organizarea unui referendum” de independenţă, în pofida interzicerii lui de către justiţie, a declarat Rajoy la finalul summitului european de la Bruxelles.


El a spus că Guvernul său conservator va anunţa sâmbătă măsurile specifice prin care intenţionează să preia controlul asupra regiunii Catalonia, în urma ajungerii la un acord cu Partidul Socialist (PSOE) spaniol, principala formaţiune de opozişie din ţară, relatează The Associated Press.

El a refuzat să confirme vineri dacă acest acord cu PSOE include convocarea unor alegeri regionale în catalonia în ianuarie, aşa cum a anunţat negociatoarea partidului anterior.

Guvernul spaniol a ajuns la un acord şi cu Partidul Ciudadanos (Cetăţeni, liberal, de centru-dreapta).

”Obiectivul este dublu: revenirea la legalitate şi restabilirea normalităţii instituţionale”, a precizat şeful Executivului spaniol, referinduse la măsurile constituţionale fără precedent pe care le întreprinde cu scopul de a prelua controlul asupra Cataloniei.

Criza catalană a fost discutată doar în marja summitului european, deoarece acest blocaj politic este o afacere internă spaniolă, a precizat Rajoy.

Însă el spus că omologii săi europeni îi împărtăşesc îngrijorarea că autorităţile separatiste catalane au acţionat împotriva statului de drept şi democraţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.