X

Atrasă de noile zăcăminte de gaz din regiune, Franța își îşi extinde prezenţa militară în Cipru

Franţa îşi extinde prezenţa militară în Cipru, a anunţat marţi Ministerul cipriot (grec) al Apărării, în contextul tensiunilor referitoare la explorările gazeifere în apele din largul insulei, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Potrivit ministerului, bombardiere franceze Rafale au luat parte la manevre în spaţiul aerian deasupra Ciprului pentru a doua oară în ultimele zile. Aparatele au zburat deasupra portului Larnaca (sud) pe 19 martie.

Citeşte şi: Incidentul cu autobuzul deturnat în Milano reaprinde o discuţie privind cetăţenia acordată migranţilor

Media cipriote au relatat că Franţa doreşte să folosească aerodromul din Paphos şi baza navală din apropiere de Larnaca, şi se aşteaptă ca un acord bilateral să fie semnat în curând.

Parisul vrea să-şi sporească prezenţa în estul Mării Egee, deoarece Franţa este interesată de rezervele de gaze naturale descoperite la sud de Cipru.

Companii franceze iau parte la explorarea rezervelor de gaze naturale estimate, descoperire ce a provocat tensiuni între guvernul cipriot (grec) şi Ankara.

Turcia a început de asemenea să foreze în zonă. În februarie, Uniunea Europeană a avertizat Ankara să se abţină de la orice acţiune de ameninţare în zonă după ce au avut loc acolo mai multe incidente navale.

Citeşte şi: Pentagonul deblochează un miliard de dolari pentru zidul lui Trump

Ciprul este divizat din 1974 în două părţi: o entitate separatistă în nord, unde locuiesc ciprioţii turci şi care este recunoscută doar de Ankara, şi în sud, unde trăiesc ciprioţii greci. Întreaga insulă a fost admisă în Uniunea Europeană, dar legile UE se aplică doar în partea de sud, care nu este recunoscută de către Turcia.

Ankara a respins acordul privind explorarea rezervelor de gaze fără un acord cuprinzător privind Cipru şi fără consimţământul ciprioţilor turci.

Tags: Ciprufrantagaze naturalegreciaLarnacaPaphosRafaleturciaUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora