Au apărut noi mutații Covid. Internările cresc de la o săptămână la alta, avertizează experții britanici

Publicat:

Au apărut noi mutații Covid. Internările cresc de la o săptămână la alta, avertizează experții britanici

Experții britanici au avertizat că pandemia Covid „nu a dispărut”, în contextul creșterii infecțiilor și a spitalizărilor despre care se crede că au fost cauzate de noi variante ale virusului, scrie The Independent. Un nou grup de mutații Covid a apărut recent și este denumit colectiv FLiRT, notează Digi24.ro.

Potrivit Agenției de Securitate Sanitară din Regatul Unit (UKHSA), numărul internărilor în spitale din cauza Covid a crescut cu 24% în ultima săptămână,  cu 3,31 cazuri la 100.000 de persoane față de 2,67 la 100.000 în săptămâna precedentă. Profesorul Lawrence Young, virusolog la Universitatea Warwick, a declarat că cifrele ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care cred că virusul a dispărut.


„Virusul nu a dispărut și cu siguranță nu este o infecție sezonieră. O combinație de noi variante de virus, mai infecțioase, și scăderea imunității contribuie foarte probabil la aceste niveluri crescute de infecție.

Speranța este că acest lucru nu va duce la un val mare de infecție, dar trebuie să fim foarte atenți”, a declarat el pentru iNews.

Cifrele UKHSA arată că în săptămâna până în 12 iunie au fost 2.053 de cazuri de Covid, o creștere de 7% față de săptămâna anterioară. Majoritatea celor bolnavi sunt vârstnici.

Agenția de sănătate publică a declarat că termenul FLiRT a fost inspirat de numele mutațiilor din codul genetic al variantelor. Potrivit UKHSA, trei șiruri ale variantei FLiRT denumite KP.1.1, KP.2 și KP.3 au fost responsabile pentru 40% din toate cazurile de Covid din Regatul Unit începând cu aprilie 2024.

Autoritățile sanitare continuă să monitorizeze datele referitoare la noile variante atât în Marea Britanie, cât și la nivel internațional, evaluând gravitatea acestora și eficacitatea continuă a vaccinurilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV Warner TV îl sărbătoreşte pe actorul şi regizorul american Robert De Niro, care împlineşte...

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: ‘Harris pentru America!’

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: 'Harris pentru America!' Hollywood-ul a reacţionat cu recunoştinţă la vestea că preşedintele SUA, Joe Biden, renunţă...

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes Bruce Springsteen, muzicianul originar din New Jersey care a devenit vocea rock 'n' roll a clasei muncitoare, are...

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima Doctoriţa ucisă în cabinetul său din Brăila a fost înmormântată astăzi la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.