Fapta a fost deconspirată de procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii INI. Prin urmare, procurorii PCCOCS s-au autosesizat și au pornit urmărire penală. În rezultatul acesteia, au fost acumulate suficiente probe care ar permite solicitarea arestării a doi membrii ai grupului criminal organizat specializat în acapararea terenurilor publice. Respectiv, fiind anunțați în căutare internațională, procurorii au depus demers la Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana), care urmează a fi examinat în contumacie.
Citește și: Maia Sandu salută sancţiunile SUA împotriva Marinei Tauber, membră a partidului prorus Şor
Urmează ca instanța să se pronunțe, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. În cazul satisfacerii demersului procurorilor, cei doi învinuiți urmează să fie arestați pentru 30 de zile imediat după stabilirea locului aflării și reținerea acestora.
Subsidiar, procurorii PCCOCS comunică faptul că investigațiile pe caz continuă și în privința altor terenuri și imobile pretins a fi dobândite ilicit de către membrii grupului criminal organizat.

