
Trei administratori autorizați au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurori, fiind bănuiți de falimentarea fictivă a unor companii și preluarea acestora prin acțiuni de tip raider.
Citește și: Krasnoselski le promite transnistrenilor gaz din Rusia și le cere să aibă „răbdare”
Cei trei sunt vizați în cadrul unor dosare de abuz de serviciu și trafic de influență. Aceștia sunt bănuiți de falimentarea fictivă a unor companii și preluarea bunurilor acestora prin acțiuni de tip raider. Potrivit materialelor urmăririi penale, cei trei administratori autorizaţi ar fi acţionat concertat în cadrul unei scheme bine determinate de preluare a bunurilor unor companii din diferite regiuni ale țării. Urmărind intenția infracțională și interesul material, aceștia induceau întreprinderile în insolvabilitate fictivă, după care desemnau administratori autorizați care aplicau diferite măsuri abuzive, precum interdicţia de înstrăinare a bunurilor pseudo-debitorilor și invocarea unor pretinse datorii care se solda cu creșterea artificială a acestora. Ca rezultat, bănuiții intrau în posesia tuturor bunurilor și activelor deținute de aceste companii.
Astăzi, ofițerii CNA au desfășurat 19 percheziţii în municipiul Chişinău la 10 persoane, printre care 3 administratori autorizaţi, angajaţi ai administratorilor autorizaţi şi agenţi economici. La moment, 3 administratori autorizaţi au fost reținuți pentru 72 de ore și au fost plasați în izolatorul CNA.
This post was last modified on 15/01/2025 12:17 12:17