X

Au fost afișate rezultatele preliminare la BAC

Au fost afișate rezultatele preliminare la BAC

Rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat, după desfășurarea sesiunii suplimentare, au fost afișate astăzi, în cele 14 centre de bacalaureat din municipiile Bălți, Cahul, Chișinău, Comrat și Edineț.

Citește și: Salmonelă în apele Nistrului. Epidemiologii din stânga Nistrului nu recomandă scăldatul

Totodată, prin intermediul platformei www.bac.gov.md, candidații pot vedea testele verificate și notele pe care le-au obținut.

La sesiunea suplimentară de bacalaureat s-au înscris 3 289 de persoane sau 60,08% din cei 5 474 de candidați care nu au promovat examenul sau, din motive întemeiate, nu au participat la sesiunea de bază. Din numărul total de candidați înscriși, 1039 au studiat în licee, 1246 – în colegii și centre de excelență, 83 – în universități. Alți  71  de candidați s-au înscris în regim de externat, iar 850 de candidați sunt restanțieri din sesiunile anterioare.

Din cei 1 039 de liceeni care s-au înscris la sesiunea suplimentară 601 au promovat examenul, ceea ce constituie 57,84%. Dintre cei 1246 de candidați care s-au înscris din colegii și centre de excelență, 395 sau 31,70% au promovat examenul. Din 83 de candidați din universități, 19 au promovat examenul, ceea ce constituie 22,89%. Din 71 de candidați înscriși în regim de externat, 18 au promovat examenul în sesiunea suplimentară, ceea ce constituie 25,35%.

Dintre cei 850 de candidați restanțieri înscriși în sesiunea suplimentară, 232 au promovat examenul, ceea ce reprezintă 27,29%.

Tags: BACexamen de bacalaureatrezultate la BAC
Știrile zilei