X

Au fost găsite cutiile negre ale avionului prăbuşit în Mexic. Imagini VIDEO din filmate din interior!

Echipa de specialiști care investighează prăbușirea avionului AM2431 în regiunea Durango din Mexic au găsit joi cutiile negre ale aeronavei și continuă cercetările pentru stabilirea cauzei accidentului, relatează BBC, potrivit mediafax.

Avionul de pasageri AM2431 aparținea companiei aeriene Aeroméxico și zbura pe ruta Durango-Mexico City. Acesta s-a prăbușit marți la ora locală 16.00, la puțin timp după ce a decolat de pe Aeroportul Internațional Guadalupe Victoria.


Citeşte şi: Thailanda cere Londrei extrădarea fostului premier Yingluck Shinawatra

Toți cei 103 pasageri care se aflau la bord au supraviețuit, dar 97 dintre ei au fost răniți. Pilotul și o fetiță au suferit răni grave, dar medicii au anunțat că își vor reveni.

Compania aeriană a anunțat într-un mesaj pe Twitter că 64 dintre pasagerii spitalizați au fost externați miercuri.

Dispozitivul de înregistrare a datelor de zbor și dispozitivul de înregitrare a vocilor din carlinga piloților, cunoscute sub denumirea de cutii negre, oferă de cele mai multe ori detalii importante pentru descoperirea cauzei prăbușirii unui avion.

Momentan, autoritățile nu știu ce a dus la prăbușirea aeronavei companiei Aeroméxico.

Citeşte şi: Parlamentul francez adoptă un proiect de lege împotriva violenţelor sexuale şi sexiste

Avionul a decolat în timpul unei furtuni și s-a prăbușit la puțin timp, în apropiere de pistă. În urma impactului aeronava a luat foc.

„Impactul a fost foarte puternic. Am preferat să ne gândim că a fost lovit de un fulger. A fost teribil”, a declarat Lorenzo Nunez, unul dintre pasageri.

Conform regulamentului internațional, Mexicul va conduce invetigația, cu ajutor din partea Braziliei, unde a fost construită aeronava și din partea Statelor Unite, unde au fost fabricate motoarele.

Tags: AeromexicoAeroportul Internațional Guadalupe VictoriaAM2431avion prabusitDurangomexic
Categorii: Știrile zilei