Au fost găsite cutiile negre ale avionului prăbuşit în Nepal

Publicat:

Echipele de salvare au găsit luni cele două cutii negre ale avionului prăbuşit duminică în Nepal, incident soldat cu cel puţin 68 de morţi, cea mai mare tragedie aeriană din ultimii 30 de ani din această ţară, au anunţat oficialităţile locale, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Informaţiile din CVR (cockpit voice recorder) şi FDR (flight data recorder) îi vor ajuta pe anchetatori să afle cauza prăbuşirii chiar înainte de aterizare a avionului ATR 72, ce avea la bord 68 de pasageri şi patru membri ai echipajului. Avionul decolase de la Kathmandu şi urma să aterizeze în oraşul Pokhara, situat la circa 200 de kilometri nord-vest de capitala nepaleză.


Citește și : Un nou videoclip arată o explozie puternică la o clădire care pare ocupată de trupele ruse din Soledar – CNN

Teknath Sitaula, oficial al aeroportului Kathmandu, a declarat că cele două cutii negre ”sunt în stare bună, cel puţin aşa par din exterior”.

Operaţiunile de căutare au fost îngreunate de vremea nefavorabilă şi de terenul accidentat din zona căderii avionului; până în prezent au fost recuperate 68 de corpuri.

Avionul transporta 57 de nepalezi, cinci indieni, patru ruşi, doi sud-coreeni, un argentinian, un irlandez, un australian şi un francez.

Citește și : Oficial rus: Belarusul ar putea intra în conflictul din Ucraina, dacă Kievul decide să ‘invadeze’ oricare dintre cele două ţări

Aproximativ 350 de persoane au murit începând din anul 2000 din cauza prăbuşirii avioanelor sau elicopterelor în Nepal, ţară unde se află opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri muntoase din lume, inclusiv Everest, şi unde condiţiile meteorologice se pot schimba brusc.

Autorităţile de la Kathmandu au decretat luni, 16 ianuarie, zi de doliu naţional şi au creat o comisie specială care va investiga dezastrul şi va recomanda măsuri pentru a se evita asemenea incidente în viitor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.