Au fost reluate consultările la Președinție

Publicat:

Au fost reluate consultările la Președinție

Au fost reluate consultările la Președinție cu privire la organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Citește și: Ingeniozitate de deputat. Și-a pus mască împotriva guvernării


La masa de discuții au fost prezenți reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și ai organizațiilor membre. În cadrul întâlnirii, șefa statului a menționat rolul pe care îl au sindicatele în protecția drepturilor angajaților și crearea locurilor de muncă, dar și încurajarea eficienței și sporirea productivității prin preluarea bunelor practici europene.

Șefa statului a subliniat importanța unei informări și unei comunicări corecte despre UE în fiecare comunitate, asta demonstrând unitatea și sprijinul întregii societăți pentru proiectul de integrare europeană.

Consultările pe subiectul referendumului vor continua.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.