Au intrat în vigoare noile tarife pentru importuri anunţate de Statele Unite şi China

Publicat:

Statele Unite şi China aplică reciproc, începând de duminică, noi tarife pentru importuri, în pofida semnelor că negocierile pentru oprirea războiului comercial vor fi reluate pe parcursul lunii septembrie, transmite Reuters, potrivit news.ro .

Noua rundă de tarife a intrat în vigoare la ora 04:01 GMT, Beijingul aplicând pentru prima oară un tarif de 5% pentru achiziţiile de petrol în războiul comercial declanşat în urmă cu peste un an.


Citește și : Cel puţin 40 de lideri jihadişti, ucişi într-un atac american în Siria

Administraţia Trump va începe să colecteze tarife de 15% pentru importuri din China în valoare de 125 de miliarde de dolari, între acestea aflându-se boxe inteligente, căşti Bluetooth şi multe tipuri de încălţăminte.

China a reacţionat cu tarife suplimentare pentru unele bunuri americane aflate pe o listă de produse în valoare de 75 de miliarde de dolari. Beijingul nu a precizat valoarea bunurilor care vor fi supuse unor tarife mai mari începând de duminică.

Tarife suplimentare de 5% şi de 10% au fost aplicate de China unor 1.717 de produse dintr-un total de 5.078 de produse provenite din Statele unite. Beijingul va începe să aplice tarife suplimentare pentru restul produselor începând din 15 decembrie.

Presa chineză a adoptat un ton sfidător referitor la aceste măsuri.

“Statele Unite trebuie să înveţe să se poarte ca o putere globală responsabilă şi să nu mai acţioneze ”ca un şcolar bătăios”, a scris agenţia chineză de presă Xinhua.

”Ca unica superputere mondială, trebuie să îşi asume responsabilitatea şi să să alăture altor ţări în transformarea lumii într-un loc mai bun şi mai prosper. Numai aatunci America va deveni din nou măreaţă”, a adăugat articolul agenţiei.

Citește și : Cel puţin patru morţi în urma prăbuşirii unui elicopter în Norvegia

Publicaţia oficială a Partidului Comunist chinez a scris că tarifele nu pot împiedica dezvoltarea Chinei.

Luna trecută, preşedintele american Donal Trump a anunţat că majorează cu 5% tarifele existente şi pe cele planificare pentru importuri din China de circa 550 de miliarde de dolari, după ce Beijingul a anunţat propriile tarife de retorsiune.

Tarifele americane de 15% pentru telefoane mobile, laptopuri, jucării şi haine vor intra în vigoare pe 15 decembrie.

Biroul Reprezentantului pentru Comerţ al SUA a anunţat joi că până pe 20 sseptembrie va colecta comentarii publice legate despre măsura planificată de majorare a tarifelor de la 25% la 30% pentru produse din China în valoare de 250 de miliarde de dolari.

Echipele de negociatori ale Statelor Unite şi China continuă să discute şi se vor întâlni în septembrie, dar tarifele nu vor fi amânate, a declarat Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alexandr Petkov, deschis pentru colaborare cu Guvernul în realizarea proiectelor în mun. Bălți

Alexandr Petkov, deschis pentru colaborare cu Guvernul în realizarea proiectelor în mun. Bălți Conform întâlnirii planificate anterior, astăzi, 18 iulie, Ministrul Apărării Republicii Moldova Anatolie...

Parlamentul a audiat raportul de activitate al Consiliului Concurenței pentru anul 2023

Parlamentul a audiat raportul de activitate al Consiliului Concurenței pentru anul 2023 Amenzi aplicate de peste 37 milioane de lei și 15 investigații finalizate privind...

Alexandr Danilov, activistul blocului ‘Victorie’, rămâne în arest preventiv

Alexandr Danilov, activistul blocului 'Victorie', rămâne în arest preventiv Curtea de Apel Cahul a menţinut hotărârea de aplicare a arestului preventiv în cazul activistului blocului...

Gherasimov: Noi ca ţară, nu căutăm scurtături, nu căutăm excepții pe drumul nostru european

Gherasimov: Noi ca ţară, nu căutăm scurtături, nu căutăm excepții pe drumul nostru european Despre următoarele etape și pașii necesari în procesul de aderare la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.