Audierea activistului pentru integritate în Camera Reprezentanților nu este necesară (Adam Schiff)

Publicat:

Președintele Comisiei de Informații din Camera Reprezentanților a SUA, Adam Schiff, a declarat că audierea activistului pentru integritate, care a făcut sesizarea ce a generat ancheta privind Ucraina, nu este necesară, relatează site-ul postului CNN, potrivit mediafax.

Republicanii din Camera Reprezentanților au trimis sâmbătă democraților o listă cu martori care ar trebui audiați ca parte din ancheta care ar putea duce la demiterea președintelui american Donald Trump.


Citește și : Trei decenii de la căderea simbolului Războiului Rece

“Au fost adunate multe dovezi în cadrul anchetei – de la martori și din documente, inclusiv din transcriptul conversației purtate de președinte la 25 iulie – care nu doar că au confirmat, dar și depășește informațiile oferite inițial de activist. Audierea acestuia ar fi așadar redundant și inutil”, se arată într-o scrisoare trimisă de Schiff.

Pe lista trimisă de republicani mai sunt menționați și fiul lui Joe Biden, Hunter, fostul reprezentant SUA pentru Ucraina, Kurt Volker, David Hale, membru al Departamentului de Stat și Tim Morrison, consilierul pentru relațiile cu Rusia.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Citește și : Trump îl va primi săptămâna viitoare pe secretarul general al NATO

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Viktor Orban îşi apără eforturile pentru pace în Ucraina înainte de plecarea la Moscova

Viktor Orban îşi apără eforturile pentru pace în Ucraina înainte de plecarea la Moscova Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a apărat vineri "acţiunile" pentru a obţine...

Nu vă jucați cu focul! Risc sporit de izbucnire a incendiilor de vegetație

Nu vă jucați cu focul! Risc sporit de izbucnire a incendiilor de vegetație În această perioadă, există risc sporit de izbucnire a incendiilor de vegetație,...

Carburanții se scumpesc din nou

Carburanții se scumpesc din nou Carburanții se scumpesc din nou. Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri maxime de referință pentru...

A fost redeschisă circulația pe podul din Basarabeasca

A fost redeschisă circulația pe podul din Basarabeasca A fost redeschisă circulația pe podul din Basarabeasca, anunță ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.