Audieri la Parlament în cazul tragediei din unitatea militară de la Cahul

Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică va organiza audieri privind decesele din Armata Națională, inclusiv tragedia produsă la o unitate militară din Cahul, care s-a soldat cu decesul unui minor de 16 ani.

Citește și: Șoferii care conduc automobile înmatriculate în alte țări și încalcă regulile de circulație vor putea fi identificați și sancționați

Potrivit Știri.md, anunțul a fost făcut de președintele Comisiei, Lilian Carp, în cadrul ședinței plenare de astăzi.  Potrivit lui, audierile vor avea loc cu ușile închise.

Pe 10 mai, Poliția din Cahul a fost sesizată despre producerea unui incident pe teritoriul unei unități militare din municipiu. Potrivit informațiilor preliminare, un militar prin contract, de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu un minor aflat în vizită la un alt militar în termen. Inițial, s-a anunțat că adolescentul ar fi murit din cauza unui stop cardiac.

Ulterior, Poliția a anunțat că minorul de 16 ani a fost pătruns de un glonț. Guvernul a declarat că se va desfășura „o anchetă riguroasă” pe caz.

This post was last modified on 14/05/2026 11:22 11:22

Tags: Armata Naționala a MoldoveiCahulminor împușcattragedie Cahul
Știrile zilei