X

Aung San Suu Kyi a mai primit încă trei ani de închisoare

Junta aflată la putere în Myanmar a condamnat-o joi pe fosta şefă a guvernului civil Aung San Suu Kyi la trei ani de închisoare pentru încălcarea legii privind secretele oficiale, a declarat pentru AFP o sursă apropiată de acest caz, potrivit agerpres.

Tribunalul i-a condamnat la aceeaşi pedeapsă şi pe fostul ei consilier, economistul australian Sean Turnell, precum şi pe alţi trei acuzaţi.

Citeşte şi: Diferitele ipoteze ale sabotajului gazoductelor Nord Stream (AFP) – Black News

Suu Kyi intenţionează să facă apel, a menţionat sursa, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Noua sentinţă se adaugă celor peste 20 de ani de închisoare pronunţaţi deja împotriva fostei lidere civile birmane pentru diferite alte motive, între care fraudă electorală şi corupţie. În total, Aung San Suu Kyi riscă peste 120 de ani de închisoare.

Citeşte şi: Guvernul german aprobă prelungirea operaţiunilor la centralele electrice pe bază de cărbune până în 31 martie 2024 – Black News

Înlăturată din fruntea ţării de lovitura de stat militară din februarie 2021, care a pus capăt unui deceniu de tranziţie democratică, Aung San Suu Kyi (77 de ani), laureată a Premiului Nobel pentru Pace, în 1991, a fost plasată în izolare într-o închisoare din Naypyidaw, la sfârşitul lunii iunie. 

Tags: Aung San Suu KyiinchisoareMyanmarNaypyidawSean Turnell
Categorii: Știrile zilei