Aung San Suu Kyi anulează o vizită la ONU în plină criză legată de musulmanii rohingya

Publicat:

Consiliera de stat Aung San Suu Kyi – şefa de facto a guvernului din Myanmar – şi-a anulat deplasarea la Adunarea Generală a ONU, a anunţat miercuri purtătorul său de cuvânt, în contextul în care guvernul său este acuzat pentru criza legată de musulmanii rohingya, relatează AFP.

“Consiliera de stat nu va asista la Adunarea Generală a ONU” de la sfârşitul lunii septembrie, a declarat miercuri Zaw Htay, purtătorul său de cuvânt, cu câteva ore înainte de o reuniune a Consiliului de Securitate, care urmează să discute cu uşile închise această criză.


De la începutul izbucnirii violenţelor la 25 august, peste 370.000 de musulmani rohingya din Myanmar s-au refugiat în Bangladesh-ul vecin, fugind din calea unei operaţiuni a armatei birmaneze.

Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, s-a referit luni la “un exemplu clasic de purificare etnică” în acest caz.

Anul trecut, de la tribuna Adunării Generale a ONU, Aung San Suu Kyi – laureată a premiului Nobel pentru Pace – care conduce de facto guvernul birmanez din aprilie 2015, a promis să susţină drepturile acestei minorităţi musulmane.

Ea promisese să “se opună cu fermitate prejudecăţilor şi intoleranţei” şi să promoveze drepturile omului, invitând în acelaşi timp comunitatea internaţională să fie “înţelegătoare şi constructivă” pe acest subiect.

Chiar dacă minoritatea musulmanilor rohingya este prezentă de decenii în Myanmar, reprezentanţii acestei comunităţi sunt consideraţi drept imigranţi ilegali veniţi din Bangladesh-ul vecin. Fără acte de identitate, ei nu au acces la spitale, şcoli şi la piaţa forţei de muncă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.