Aung San Suu Kyi este acuzată şi de încălcarea legii privind dezastrele naturale

Publicat:

Poliţia din Myanmar a formulat noi acuzaţii împotriva fostei lidere Aung San Suu Kyi, după ce armata a arestat-o şi a acaparat puterea printr-o lovitură de stat la 1 februarie, a anunţat marţi avocatul său, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Suu Kyi a fost deja acuzată de încălcarea legislaţiei de import-export, dar avocatul Khin Maung Zaw a declarat pentru presa locală că a doua acuzaţie este încălcarea legii privind dezastrele naturale.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Vanuatu

El a precizat că Aung San Suu Kyi a avut o întâlnire prin videoconferinţă cu un judecător, din cauza restricţiilor impuse de COVID-19, dar avocaţii nu au putut participa întrucât nu au fost autorizaţi.

Întrebat în legătură cu sănătatea clientei sale, Khin Maung Zaw a răspuns: ”Nicio ştire înseamnă o ştire bună. Nu am auzit sau primit vreo ştire rea”.

Citeşte şi: Atac cu rachete asupra unei baze americane din Erbil

Data viitoarei audieri a lui Aung San Suu Kyi a fost stabilită pentru 1 martie, a adăugat avocatul.

Lovitura de stat militară, împreună cu arestarea lui Suu Kyi şi a altor lideri, a declanşat cele mai ample proteste din Myanmar de peste un deceniu. Sute de mii de oameni au ieşit în stradă în toată ţara în ultimele zece zile pentru a denunţa puciul şi a cere eliberarea lui Aung San Suu Kyi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru, în...

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.