
ABC Chicago
SUA consideră că Ucraina poate câștiga războiul împotriva Rusiei dacă are echipamentul și sprijinul potrivit”, a declarat luni secretarul apărării, Lloyd Austin, în Polonia, în apropiere de granița ucraineană, după vizita la Kiev, potrivit mediafax.
„În ceea ce privește capacitatea lor de a câștiga – primul pas pentru a câștiga este să crezi că poți câștiga. Și astfel, ei cred că pot câștiga. Noi credem că noi – ei – putem câștiga, dacă au echipamentul potrivit, sprijinul potrivit, iar noi vom face tot ce putem și vom continua să facem tot ce putem”, a declarat Austin reporterilor, după vizita în Kiev.
Citește și : Macron pe primul loc în scrutinul prezidenţal din Franţa (sondaje)
Austin și secretarul de stat american Antony Blinken au făcut duminică o călătorie neanunțată la Kiev, unde s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu alți oficiali ucraineni, devenind astfel oficialii americani de cel mai înalt nivel care au călătorit în această țară de la începutul invaziei rusești.