Australia cere o ‘hibernare controlată’ a economiei globale

Publicat:

Ministrul de finanţe australian Josh Frydenberg şi-a îndemnat omologii din lume să plaseze economia globală într-o “hibernare controlată” în timpul pandemiei de COVID-19 (denumirea bolii provocate de noul coronavirus SARS-CoV-2), relatează miercuri agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Frydenberg a luat parte marţi la o reuniune virtuală a miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din G-20, la care participanţii au discutat despre provocările pe care le presupune criza coronavirusului pentru economie, mai ales în ţările cu venituri mici.


Citeşte şi: Trump: ‘Următoarele două săptămâni foarte, foarte dificile!’

Responsabilul australian i-a îndemnat pe factorii de decizie mondiali să ia măsuri decisive şi coordonate pentru a “minimiza impactul uman şi economic permanent”.

“Prioritatea noastră trebuie să fie plasarea economiei globale în hibernare controlată, cât timp se aplică măsuri de carantină”, a spus Frydenberg, citat de Australian Broadcasting Corporation (ABC).

Această hibernare controlată presupune, potrivit lui, “finanţarea răspunsului global în plan medical, menţinerea stabilităţii financiare, reducerea la minimum a pierderii de locuri de muncă, menţinerea afacerilor în stare de funcţionare şi asigurarea necesităţilor de bază ale populaţiei”.

Josh Frydenberg şi premierul australian Scott Morrison au anunţat luni un plan de 130 de miliarde de dolari australieni (80 miliarde dolari SUA) de subvenţionare a salariilor menit să ajute cât mai mulţi australieni să-şi păstreze locurile de muncă. Până marţi peste 190.000 de întreprinzători se înscriseseră în acest program care prevede o subvenţie de 1500 de dolari australieni (920 dolari SUA) la două săptămâni pentru fiecare angajat păstrat, timp de şase luni.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în SUA

Paul Kelly, şeful adjunct al serviciilor medicale naţionale australiene, a anunţat miercuri după-amiaza că numărul cazurilor de contaminare din ţară a crescut la 4860 şi sunt semne că rata de contaminare s-a încetinit.

Numărul deceselor din cauze legate de noul coronavirus pe continent era marţi de 20, potrivit Reuters. În Australia, care abordează epidemia pe “clustere”, majoritatea cazurilor de contaminare sunt legate de călătorii internaţionale recente.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului Mii de persoane au protestat sâmbătă, la Barcelona, împotriva supraturismului din capitala Cataloniei unde ajung anual milioane de vizitatori, o...

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă Şapte copii se numără printre cele 49 de...

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.