X

Australia condamnă un libanez pentru că a încercat să arunce în aer un avion de pasageri

Un tribunal din Australia a găsit vinovat un al doilea bărbat în legătură cu o tentativă de a arunca în aer un avion de pe ruta Sydney – Abu Dhabi cu o bombă ascunsă într-o maşină de tocat carne, acum aproape doi ani, au anunţat vineri autorităţile australiene citate de Reuters, potrivit agerpres.

Acuzatul, pe nume Mahmoud Khayat, a planificat împreună cu fratele său Khaled Khayat două atacuri teroriste, o bombă şi un atac cu gaz în avionul Etihad Airways, în iulie 2017, a stabilit instanţa.

Vezi și: Schimb de focuri în apropiere de Casa Albă. Un mort și mai mulți răniți! – VIDEO

Kahled Khayat a fost găsit vinovat pentru aceste acte de Curtea supremă din New South Wales în luna mai a.c., dar juriul nu a reuşit să ajungă atunci la un verdict în ce-l priveşte pe fratele său, care a fost declarat vinovat de planificarea unui act terorist abia joi, după rejudecarea cazului.

Cei doi au fost arestaţi în urma unor percheziţii la Sydney. Potrivit poliţiei, explozibilul pentru confecţionarea bombei care ar fi urmat să fie detonată în avion a fost adus din Turcia pe cale aeriană, în cadrul unui complot “inspirat şi comandat” de Statul Islamic.

Cu câteva ore înainte de verdictul de joi din Australia, un tribunalul militar din Liban l-a achitat pe un al treilea frate, Amer Khayat, şi acesta acuzat de tentativa de distrugere a avionului Etihad. În total însă, trei dintre fraţii Khayat – cei doi condamnaţi în Australia, Khaled şi Mahmoud, şi un al patrulea frate al acestora, Tareq – au fost condamnaţi in absentia de tribunalul militar din Liban la “muncă forţată” pe viaţă, a indicat agenţia de presă libaneză NNA.

Citește și: Havana critică expulzarea diplomaților săi din SUA

Poliţia libaneză a afirmat în 2017 că Tareq Khayat este un comandant al Statului Islamic din Siria.

Khaled, Mahmoud şi Amer Khayat trăiau în Australia, dar s-au deplasat ocazional în Liban. Amer a venit cu avionul la Beirut în iulie 2017, în ziua când ar fi urmat să se producă atentatul, pentru a amplasa bomba în avion, au spus atunci autorităţile libaneze.

Tags: Abu DhabiAmer Khayatatentat teroristaustraliaavionBeirutEtihad AirwaysKhaled KhayatLibanMahmoud KhayatNew South WalesStatul Islamic (SI)SydneyTareq Khayat
Categorii: Știrile zilei