Australia deschide campania sa naţională de vaccinare pentru persoanele cu vârste de peste 50 de ani

Publicat:

Australia va deschide începând de luni campania sa naţională de vaccinare împotriva maladiei COVID-19 pentru persoanele cu vârste de peste 50 de ani, a confirmat guvernul acestei ţări, citat de DPA, potrivit agerpres

Orice rezident australian de peste 50 de ani va deveni eligibil pentru vaccinare începând de luni, imunizările urmând să fie realizate mai întâi în clinicile de medicină respiratorie şi în centrele de vaccinare în masă federale şi regionale.


Citește și : Jake Sullivan dă asigurări că politica actualei administraţii americane faţă de Coreea de Nord nu are ca obiectiv să provoace ostilitate

Ulterior, australienii vor putea să se vaccineze şi în cabinetele medicilor de familie care participă la această campanie, începând din data de 17 mai.

În statul australian New South Wales, noua strategie de vaccinare anti-COVID-19 a fost adoptată pentru a preveni situaţia în care spitalele ar putea fi copleşite de numărul mare de persoane infectate, a declarat ministrul Sănătăţii din acest stat, Brad Hazzard, în ediţia de luni a emisiunii de televiziune “Nine’s Today”.

“Vreau să subliniez totuşi că într-o primă etapă oamenii care sunt arondaţi la un medic de familie ar trebui să se adreseze medicului lor de familie”, a adăugat el, citat de Australian Associated Press (AAP).

“Evident, cei mai mulţi rezidenţi de peste 50 de ani au anumite probleme de sănătate şi este mult mai bine ca ei să discute mai întâi cu medicii lor de familie”, a mai spus Brad Hazzard.

Guvernul australian a decis luna trecută să accelereze campania de vaccinare şi să deschidă la începutul lunii mai campania de imunizare pentru rezidenţii cu vârste de peste 50 de ani.

Prin această măsură, aproape 6 milioane de australieni nevaccinaţi cu vârste cuprinse între 50 şi 69 de ani au devenit astfel eligibili pentru vaccinare, a raportat postul australian de televiziune ABC.

Citește și : O petrecere ilegală cu 400 de persoane, întreruptă de jandarmi în estul Franţei

Australia, o ţară cu o populaţie de 25 de milioane de locuitori, a ratat ţinta sa iniţială ce prevedea administrarea a 4 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 până la sfârşitul lunii martie. Totodată, luna trecută, guvernul australian a renunţat la obiectivul de a vaccina întreaga populaţie adultă până în luna octombrie.

Până la data de 1 mai, puţin peste 2,2 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în Australia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.