Australia despăgubeşte compania franceză Naval Group pentru ruperea contractului privind submarinele

Publicat:

Australia a prezentat sâmbătă un acord de compensaţii masive cu producătorul francez de submarine Naval Group, încheind financiar un conflict care a tensionat relaţiile dintre Canberra şi Paris timp de aproape un an, transmite AFP, potrivit agerpres

Noul premier australian Anthony Albanese a declarat că grupul francez a acceptat o “reglementare justă şi echitabilă” de 555 de milioane de euro, pentru ruperea uriaşului contract de 56 de miliarde de euro, care a declanşat toamna trecută o criză diplomatică între Paris şi Canberra.


Citește și : Fosta președintă a Boliviei Jeanine Añez, condamnată la 10 ani de închisoare

Franţa a anunţat, prin vocea ministrului Apărării, Sébastien Lecornu, că “ia act” de acest acord.

“Acordul este important pentru că ne va permite să deschidem o nouă pagină în relaţia noastră bilaterală cu Australia şi să privim înainte”, le-a spus el jurnaliştilor în Singapore.

Anterior, Naval Group a salutat într-un scurt comunicat acordul, spunând că este “echitabil”, reluând astfel termenul folosit de guvernul australian. Compania franceză nu a oferit în schimb informaţii despre valoarea compensaţiei.

Grupul a precizat că şi-a “însoţit” partenerii şi subcontractanţii francezi şi australieni în demersurile lor. Compania le-a mulţumit de asemenea celor care au permis “timpul de peste cinci ani” avansul acestui program abandonat în cele din urmă.

În septembrie 2021, premierul australian de atunci, Scott Morrison, a anulat brusc contractul francez, aflat în pregătire de zece ani.

Şeful guvernului a anunţat că ţara sa va achiziţiona submarine cu propulsie nucleară americane sau britanice, o schimbare majoră pentru o ţară cu capacităţi nucleare slabe.

Morrison şi-a atras atunci furia preşedintelui francez Emmanuel Macron, care l-a acuzat de înşelăciune şi care l-a chemat în ţară pe ambasadorul său din Australia în semn de protest.

Relaţiile dintre cele două ţări au rămas glaciale până la alegerea în mai a lui Albanese, de centru-stânga.

Citește și : O organizaţie neguvernamentală rusă împotriva torturii a fost desemnată ‘agent al străinătăţii’

De la venirea sa la putere, acesta a încercat să detensioneze relaţiile cu Franţa, Noua Zeelandă şi naţiunile insulare din Pacific care reproşau guvernului conservator precedent lentoarea în lupta împotriva schimbărilor climatice.

“Suntem pe punctul restabilim o relaţie mai bună între Australia şi Franţa”, a declarat Albanese, spunând că este “nerăbdător să răspundă invitaţiei pe care mi-a făcut-o preşedintele Macron de a mă deplasa la Paris cu prima ocazie”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.