X

Australia îndeamnă ţările din Pacific să evite acordurile de securitate cu China

Şefa diplomaţiei australiene, Penny Wong, a ales Fiji pentru prima sa vizită oficială de la preluarea funcţiei, în încercarea de a-şi asigura aliaţi în rândul statelor insulare din această zonă a Pacificului, după ce luna trecută insulele Solomon au luat prin surprindere Canberra semnând un important pact de securitate cu China, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

“Ne-am exprimat public preocupările privind acest acord de securitate”, a declarat Wong joi la Suva, capitala insulelor Fiji.

Citeşte şi: Irakul INTERZICE prin lege normalizarea relaţiilor cu Israelul – Black News

“Ca şi în cazul altor insule din Pacific, ne gândim că vor fi consecinţe. Ne gândim că este important ca securitatea acestei regiuni să fie determinată de această regiune”, a punctat ministrul de externe australian, citat de AFP, care evocă o luptă pentru influenţă între Australia şi China.

În acelaşi timp, ministrul de externe chinez Wang Yi a lansat un turneu în ţările din Pacificul de sud pentru extinderea cooperării în materie de securitate şi liber-schimb, denunţând, joi, într-o primă escală în insulele Solomon “calomniile şi atacurile” la adresa acordului încheiat luna trecută.

Vineri, Wang a făcut escală în insulele Kiribati, următoarele fiind prevăzute în Samoa, Papua Noua Guinee şi Fiji. Turneul său se încheie pe 4 iunie.

La rândul ei, Wong a declarat că vizita sa din Fiji a vrut să demonstreze că regiunea Pacificului se află pe lista de priorităţi a Australiei.

“Vrem să demonstrăm ţării dvs şi altora din regiune că suntem un partener demn de încredere. (…) Vrem să cooperăm ca membru al familiei Pacificului”, a spus ea.

Citeşte şi: Un membru fondator al trupei Depeche Mode a murit la 60 de ani – Black News

Ea a amintit şi că noul guvern australian condus de Anthony Albanese doreşte să recupereze “un deceniu pierdut” în materie de schimbări climatice, subiect crucial pentru insulele din Pacific, deosebit de ameninţate de aceste schimbări.

În paralel, China a lansat o amplă iniţiativă pentru consolidarea relaţiilor sale de liber schimb şi de securitate cu ţările din regiunea Pacificului de sud, văzută ca o tentativă de a plasa regiunea mai aproape de “orbita Beijingului”, menţionează AFP.

Tags: Anthony AlbaneseaustraliacanberraChinaFijiPenny WongSuva
Categorii: Știrile zilei