Australia trece la strategia convieţuirii cu virusul

Publicat:

Australia a raportat duminică 1.607 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, pe măsură ce statele şi teritoriile australiene aplică gradual o schimbare de paradigmă trecând de la strategia eşuată a eliminării complete a focarelor la cea a convieţuirii cu virusul, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Statul Victoria, în care trăieşte aproximativ un sfert din cei 25 de milioane de australieni, a înregistrat 507 noi cazuri iar premierul său a anunţat că regimul dur de lockdown ce durează de mai multe săptămâni se va încheia odată ce 70% dintre persoanele în vârstă de peste 16 ani vor fi vaccinate, indiferent dacă după atingerea acestui prag al vaccinării vor continua sau nu să se înregistreze noi cazuri de infectare.


Citește și : Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

Premierul Daniel Andrews a susţinut că acest prag de vaccinare ar putea fi atins în jurul datei de 26 octombrie. Aproximativ 43% din populaţia statului Victoria este vaccinată complet. La nivelul Australiei, procentul celor vaccinaţi complet este de 46%.

“Vom proceda cu prudenţă, dar nu este nicio îndoială, ne vom deschide. Nu există alternativă”, a declarat Daniel Andrews. “Nu putem suprima virusul în mod peren sau permanent. Lockdown-urile au reprezentat o strategie pentru a câştiga timp pentru a ajunge la 70% – 80% vaccinare”, a adăugat el.

Numeroase restricţii vor rămâne în aplicare, dar oamenii vor fi liberi să-şi părăsească locuinţele când vor dori.

Daniel Andrews susţine că autorităţile au ca obiectiv atingerea unui procent vaccinal de 80% din totalul populaţiei până la data 2 noiembrie, când se organizează Melbourne Cup, deschizând oportunitatea ca publicul larg să participe la iubitele şi celebrele curse de cai australiene.

Planul privind COVID-19 urmează o schemă federală de acţiune ce prevede sfârşitul regimului de lockdown odată ce va fi atinsă o rată de vaccinare de 70% şi respectiv redeschiderea treptată a graniţelor internaţionale după atingerea unui procent de 80%.

Statul New South Wales a adoptat un plan similar. Cel mai populat stat australian a anunţat duminică 1.083 de noi cazuri, în contextul în care a apelat la aceeaşi strategie de lockdown şi vaccinare pentru a lupta împotriva focarelor cu varianta Delta ce au început să apară de la jumătatea lunii iunie.

Autorităţile de la Sydney au ridicat duminică unele restricţii cu privire la adunările publice. Procentul celor vaccinaţi din New South Wales este de aproximativ 52%.

Citește și : Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

După ce a luptat anul trecut împotriva focarelor de COVID-19 prin lockdown, închideri ale graniţelor şi măsuri stricte de sănătate publică, Australia a recunoscut în ultimele luni că ar putea să nu reuşească să elimine focarele cu varianta Delta.

Conform datelor oficiale, Australia a înregistrat peste 84.000 de cazuri de infectare, dar două treimi dintre acestea s-au produs în cursul acestui an, majoritatea în intervalul din luna iunie şi până în prezent. În total, au fost înregistrate 1.162 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

METEO// Cer noros și ploi în nordul țării

METEO// Cer noros și ploi în nordul țării Pentru ziua de astăzi, meteorologii ne promit cer preponderent noros. Se așteaptă ploi, în special, în  raioanele...

Turcia și-a anulat participarea la un exercițiu NATO

Turcia și-a anulat participarea la un exercițiu NATO Ankara a insistat să nu depună planuri de zbor la FIR Atena, lucru care nu a fost...

Premier Energy anunţă că luni, 30 septembrie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere

Premier Energy anunţă că luni, 30 septembrie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că luni,...

Premierul rus se întâlneşte la Teheran cu preşedintele Iranului

Premierul rus se întâlneşte la Teheran cu preşedintele Iranului Premierul rus Mihail Mişustin se va întâlni luni cu preşedintele iranian Massoud Pezeshkian la Teheran, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.