Australienii au predat 51.000 de arme de foc în cele trei luni de amnistie asupra armelor ilegale

Publicat:

Australienii au predat 51.000 de arme de foc în cele trei luni de amnistie asupra armelor ilegale, ceea ce reprezintă o cincime din numărul total de arme ilegale din Australia, a anunţat vineri premierul Malcolm Turnbull, care a respins totuşi cererile de a prelungi această măsură în urma atacului sângeros comis duminică în oraşul american Las Vegas, transmit Reuters, dpa şi AFP. 

”Nu sugerez că nu vom mai avea amnistii asupra armelor ilegale în viitor, dar aceasta a fost foarte eficientă întrucât a avut, aşa cum am spus, un început, un mijloc şi un sfârşit. Fiecare din cele 51.000 de arme ar fi putut fi folosită într-o infracţiune în care ar fi putut fi ucişi australieni. Acum ele nu mai pot fi folosite”, a declarat Turnbull la Sydney.


Amnistia asupra armelor ilegală, intrată în vigoare la 1 iulie şi încheiată la 30 septembrie, a fost prima măsură de acest fel adoptată în Australia în ultimii 20 de ani. Armele astfel colectate vor fi distruse. Printre aceste arme se află o mitralieră artizanală, un lansator de rachete şi un pistol suficient de mic pentru a fi ascuns în palmă, conform unui comunicat al guvernului australian.

Australia are în prezent una dintre cele mai stricte şi cele mai eficiente legislaţii privind armele, dar autorităţile de la Canberra avertizaseră deja înaintea amnistiei că există circa 250.000 de arme de foc ilegale în ţară, inclusiv arme automate.

Legislaţia australiană, care interzice toate carabinele şi puştile semiautomate, reduce drastic probabilitatea comiterii unui atac de tipul celui de la Las Vegas, în care au fost împuşcate mortal cel puţin 58 de persoane. ”Ucigaşul de acolo (Las Vegas) a avut o colecţie de arme semiautomate pe care o persoană în poziţia sa pur şi simplu nu ar putea să le achiziţioneze în Australia”, a accentuat Malcolm Turnbull.

În ultimii ani, au fost folosite arme de foc ilegale în mai multe atacuri teroriste comise în Australia, inclusiv în luarea de ostatici de la o cafenea din Sydney, în 2014, incident încheiat după 17 ore.

Actuala legislaţie australiană privind armele a fost introdusă după atacul comis în 1996 de un trăgător solitar şi soldat cu 35 de morţi, la închisoarea din Port Arthur, în insula Tasmania. De atunci, în Australia nu au mai avut loc atacuri în masă cu arme de foc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.