
SFGate
Austria a fost afectată, în noaptea de marţi spre miercuri, de ploi torenţiale care, conform Crucii Roşii, au provocat inundaţii şi alunecări de teren, izolând sate şi făcând impracticabile mai multe drumuri, informează AFP, potrivit agerpres.
“Trei sate sunt complet rupte de lume”, a declarat pentru AFP Melanie Reiter, o purtătoare de cuvânt a Crucii Roşii din regiunea Carintia (vest) – situată la graniţa cu Italia şi Slovenia -, afectată de intemperii.
Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial
“În această etapă nu au fost semnalate persoane rănite sau decese, însă se pare că mai multe case au fost parţial îngropate de alunecările de teren. Situaţia este îngrijorătoare”, a declarat ea, în timp ce agenţia de presă APA a relatat despre dispariţia a două persoane.
Echipele de salvare şi armata au fost mobilizate pentru a încerca să-i salveze pe locuitorii rămaşi izolaţi.
Imaginile difuzate arătau străzi pline de moloz, acoperişuri smulse de vânt şi râuri ieşite din matcă.
În câteva ore a căzut la fel de multă ploaie “ca într-o lună iunie obişnuită”, a declarat Gerhard Hohenwarter de la Institutul central de meteorologie şi geodinamică (ZAMG), citat de APA.
Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial
Austria se confruntă în această săptămână cu un val de căldură extremă, însoţit de o serie de furtuni.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, creşterea numărului de fenomene extreme în Europa este o consecinţă directă a încălzirii globale.
This post was last modified on 29/06/2022 15:35 15:35