X

Austria caută aliaţi pentru contestarea în justiţiei a etichetării centralelor pe gaze drept “verzi”

Austria caută sprijin din partea altor state membre ale Uniunii Europene pentru iniţiativa sa de contestare în justiţiei a regulilor blocului comunitar care etichetează investiţiile în centralele pe gaze şi centrale nucleare drept prietenoase cu mediul, a anunţat miercuri ministrul austriac al Mediului, Leonore Gewessler, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Guvernul de la Viena pregăteşte o acţiune în justiţie faţă de planul UE de a include investiţiile în centralele pe gaze pe lista investiţiilor “verzi”.

Citeşte şi: Agenţia de reglementare a armelor de foc din SUA are un director după şapte ani – Black News

“Există mai multe state care au fost foarte vocale în criticile lor cu privire la actul delegat. Şi de asemenea căutăm noi aliaţi care să se alăture acţiunii în justiţie”, a declarat Leonore Gewessler.

Luxemburgul a anunţat deja că va sprijini iniţiativa Austriei.

După aproape doi ani de dezbateri aprinse în interiorul UE între statele membre şi europarlamentarii pro sau contra planului conceput pentru atingerea obiectivelor europene de mediu şi combaterea încălzirii globale, Comisia Europeană a propus includerea gazului natural şi a energiei nucleare în ”taxonomia” UE, adică în lista comunitară cu energii compatibile cu Pactul Verde european şi care vor putea beneficia de finanţare pentru investiţii.

Săptămâna trecută, iniţiativa Comisiei a primit un vot favorabil în Parlamentul European.

“Vom înainte o acţiune la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) pentru a împiedica acest program de greenwashing”, a precizat Leonore Gewessler la sosirea sa la reuniunea miniştrilor europeni ai Mediului.

În acţiunea sa, Austria va susţine că nici gazele naturale şi nici centralele nucleare nu merită să fie drept “verzi”. Arderea de gaze pentru producţia de electricitate are drept rezultat emiterea de gaze cu efect de seră care agravează schimbările climatice. De asemenea, energia nucleară nu produce emisii de CO2 dar generează deşeuri radioactive.

În plus, acţiunea Austriei va pune sub semnul întrebării abilitatea Bruxelles-ului de a pune la punct reguli utilizând procedura “actului delegat”, un tip de legislaţie asupra căreia ţările şi parlamentarii UE se pot pronunţa prin veto dar nu pot face modificări.

Citeşte şi: Franţa rămâne ‘prudentă’ cu privire la rezultatul discuţiilor despre cerealele ucrainene – Black News

Comisarul european pentru servicii financiare Mairead McGuinness a declarat luna trecută că legea va asigura că investiţiile private în centrale pe gaze şi centrale nucleare vor respecta “condiţii stricte”. Taxonomia UE nu interzice investiţiile în combustibilii care nu sunt etichetaţi drept “verzi”.

Acţiunea Austriei la CJUE ar urma să fie înaintată peste câteva luni, după ce “actul delegat” va intra în vigoare.

Tags: Austriacomisia europeanaCurtea de Justiţie a UE (CJUE)emisii de CO2Leonore GewesslerLuxemburgMairead McGuinnessPactul Verde EuropeanParlamentul EuropeanViena
Categorii: Diaspora