Austria cere să se alăture ţărilor care primesc despăgubiri din partea Airbus pentru fapte de corupţie

Publicat:

Guvernul austriac a estimat joi că este îndreptăţit să primească din partea grupului aeronautic european Airbus despăgubiri pentru fapte de corupţie în dosarul vânzării unor avioane Eurofighter către armata austriacă, după recenta înţelegere prin care Airbus a acceptat să plătească Franţei, Statelor Unite şi Regatului Unit o amendă ce însumează 3,6 miliarde de euro pentru închiderea unor dosare de corupţie, relatează AFP şi DPA, scrie agerpres.

Austria a formulat în urmă cu trei ani o plângere penală împotriva companiei Airbus pentru fraude şi fapte de corupţie pe care autorităţile de la Viena afirmă că le-au constatat în cazul unui contract controversat în valoare de două miliarde de euro încheiat în anul 2003 pentru livrarea a 18 avioane Eurofighter, contract revizuit ulterior pentru 15 aparate în valoare totală de 1,7 miliarde de euro.


Citește și : Iranul ameninţă că va ataca SUA şi Israelul dacă aceste ţări fac ‘cea mai mică eroare’

Conform Parchetului austriac, compania Airbus ar fi oferit responsabililor austrieci comisioane confidenţiale în valoare de 183,4 milioane de euro. Pentru toate neregulile, despăgubirile cerute de guvernul austriac în 2017 ajung la 1,1 miliarde de euro.

Însă această ţară nu se numără printre cele trei (Franţa, Regatul Unit şi SUA) cu care Airbus a ajuns în ianuarie anul acesta la o înţelegere prin care, în schimbul unei amenzi totale de 3,6 miliarde de euro, să fie închise dosarele în care grupul aeronautic european este acuzat că a mituit decidenţi politici pentru a obţine contracte civile şi militare, ieşind astfel la suprafaţă practici de corupţie la care Airbus a recurs în mai multe ţări.

”Cerem despăgubiri (…). Au fost efectuate plăţi către mai multe ţări şi ceea ce noi solicităm cu insistenţă sunt despăgubirile pentru Republica Austriacă”, a declarat miercuri la radioul public ministrul austriac al apărării, Klaudia Tanner.

Citește și : Ursula Von der Leyen recunoaşte că s-au făcut greşeli în timpul mandatului ei de ministru al apărării

Unul dintre dosarele investigate de justiţia americană, în virtutea extrateritorialităţii dreptului ei, priveşte şi contractul legat de avioanele Eurofighter cumpărate de Austria, iar elementul de noutate este că, în cadrul recentei înţelegeri cu SUA, Airbus a recunoscut că a plătit sau a provizionat 55 de milioane de euro pentru comisioanele oferite intermediarilor în vederea încheierii acestui contract.

Pentru obţinerea despăgubirilor cerute, Austria are în vedere mai multe opţiuni, printre care un nou proces sau o înţelegere judiciară, a indicat ministrul Klaudia Tanner.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.