Radio Chișinău
Bruxelles-ul s-a trezit șocat după victoria incontestabilă a partidului de extremă dreapta FPÖ din Austria, scrie Le Razon. Sub semnătura lui Mirentxu Arroqui, publicația face o analiză a creșterii influenței extremei drepte în politica europeană.
Deși partidele considerate eurosceptice și cu poziții radicale pe probleme precum imigrația au încetat să mai fie o pasăre rară pe scena europeană, este prima dată când o formațiune fondată de foști membri ai partidului nazist și SS reușește să fie forța cea mai votată și are opțiuni serioase de guvernare, potrivit stiripesurse.
Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)
După alegerile europene din 9 iunie, mesajul oficial al instituțiilor europene a încercat să vadă jumătatea plină a paharului, nu pe cea goală. Deși a fost imposibil de ignorat rezultatele bune ale ultrașilor din multe țări, proporția dintre partidele pro-europene din Cameră a permis stabilirea unui cordon sanitar puternic care a păstrat în siguranță marea coaliție de populari, socialiști și liberali.
Însă începutul cursului politic nu ar fi putut fi mai descurajator după victoria AFD de extremă-dreapta în landul german Turingia și rezultatele bune din Saxonia. Riscurile sunt multe. Una dintre principalele temeri constă în formarea unei axe pro-ruse în UE care să pună sub semnul întrebării sprijinul pentru acordarea de ajutor Ucrainei, care poate fi mai necesar ca niciodată dacă Donald Trump revine la președinția Statelor Unite după următoarele alegeri din 5 noiembrie. Până acum, premierul ungar Viktor Orban a fost principalul cal troian în cadrul Celor 27, dar acum i se pot alătura alte țări precum Slovacia lui Robert Fico sau Cehia, în funcție de ceea ce se va întâmpla la alegerile de anul viitor.
Acesta ar fi un eșec serios pentru cel de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la șefia Executivului comunitar, deoarece ea a făcut din sprijinul Kievului unul dintre principalele pariuri geopolitice ale unui club comunitar care aspiră să devină un jucător global influent în fața Statelor Unite și a Chinei.
Relațiile bune dintre extrema-dreapta austriacă și Orban nu sunt un secret. Președintele Ungariei s-a grăbit să-l felicite pe liderul acesteia, Herbert Kickl, pentru o „victorie istorică” și a asigurat că aceasta reprezintă un nou „triumf pentru Patrioți”, făcând referire la noua grupare formată în Parlamentul European, a treia cea mai numeroasă din hemiciclu.
Pentru Marine Le Pen, rezultatele bune ale acestui partid din Austria „confirmă triumful poporului”. Olandezul Geert Wilders, al cărui partid a devenit cel mai votat la ultimele alegeri, a asigurat că „vremurile se schimbă. Identitatea, suveranitatea, libertatea și eliminarea imigrației ilegale sau a azilului sunt lucruri la care tânjesc zeci de milioane de europeni”.
Partidul Popular European austriac se confruntă acum cu dilema dacă să fie sau nu de acord cu extrema dreaptă. Luís Montenegro, liderul portughez de centru-dreapta al cărui partid aparține Partidului Popular European (PPE), a devenit prim-ministru fără a încheia un acord cu Chega, urmând exemplul CDU al Angelei Merkel, care a refuzat întotdeauna orice înțelegere cu extremiștii din Alternativa pentru Germania (AfD) și a stabilit un cordon sanitar strict.
Dar nu toate formațiunile de centru-dreapta europene au ales să izoleze partidele considerate populiste, altele nu au ezitat să facă înțelegeri cu ele, precum, de exemplu, în Finlanda, unde partidul conservator al Adevăraților Finlandezi a intrat în Guvern cu 7 portofolii.
În Suedia, liderul Partidului Moderat, Ulf Kristersson, a câștigat și el puterea în 2022 datorită sprijinului Partidului Democrat din Suedia (considerat de extremă dreapta), deși fără a face parte din Guvern. În Italia, partidul Forza Italia, fondat de Silvio Berlusconi și aparținând PPE, deține și el portofolii importante în cadrul guvernului premierului Giorgia Meloni.
În ceea ce privește dificultatea de a ajunge la un acord cu forțele eurofobe, cel mai bun exemplu este ceea ce s-a întâmplat în Olanda. După ce liderul de extremă-dreapta Geert Wilders a devenit cel mai votat candidat, el a fost nevoit să demisioneze din funcția de prim-ministru, deși partidul său câștigase alegerile cu 23,5% din voturi.
În ciuda acestui fapt, și după negocieri care au durat șase luni, s-a ajuns la un acord cu patru partide în care liberalii VVD (Renew, aceeași forță de care aparține Macron) s-au aliat cu extrema dreaptă, deși un profil independent a fost căutat pentru funcția de prim-ministru.