Austria ignoră sfatul experţilor şi începe testarea în masă a populaţiei

Publicat:

În Austria a început vineri testarea în masă a populaţiei la noul coronavirus, în pofida îndoielilor exprimate de consilieri ştiinţifici ai guvernului, transmite dpa, potrivit agerpres.

Cozi lungi de aşteptare s-au format la centrele de testare din Viena şi din landurile vestice Tirol şi Vorarlberg, după cum au relatat posturile ORF şi Oe24. Alte landuri urmează să înceapă campania de testare în masă în zilele următoare.


Citește și: Greg Meeks este primul preşedinte de culoare al Comisiei de politică externă din Camera Reprezentanţilor

Cancelarul Sebastian Kurz a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie un plan de testare voluntară, ca măsură de încetinire a propagării coronavirusului.

Dacă din cei 8,9 milioane de locuitori ai Austriei vor fi testaţi câteva milioane, autorităţile vor putea depista şi izola multe persoane infectate care nu prezintă simptome, a argumentat el.

Cu toate acestea, ‘un număr semnificativ de experţi’ i-au spus ministrului sănătăţii, Rudolf Anschober, că se opun acestui plan, după cum reiese din înregistrările unei întâlniri recente.

Ei au avertizat că testele negative le vor induce oamenilor ideea greşită că vor putea petrece sărbătorile de sfârşit de an cu rudele în condiţii normale.

Experţii mai sunt îngrijoraţi şi de rezultatele false pe care le generează kiturile folosite la testarea rapidă.

În locul testării populaţiei generale, experţii ar prefera o concentrare pe grupe specifice cu risc ridicat şi un efort mai puternic de depistare a celor care au venit în contact cu persoane infectate.

Citește și: Adolf Hitler a fost ales consilier muncipial în Namibia

Campania de testare în masă în Austria are loc după eforturi similare desfăşurate în Slovacia şi în regiunea italiană Trentino-Tirolul de Sud în săptămânile recente.

Totuşi, Slovacia a început ulterior să se îndepărteze de această abordare, în lipsa capacităţii de urmărire a contacţilor. Un al doilea val de testare în masă a populaţiei a fost amânat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Partidul Republican îl nominalizează oficial pe Trump drept candidatul său la preşedinţie

Partidul Republican îl nominalizează oficial pe Trump drept candidatul său la preşedinţie Partidul Republican l-a nominalizat oficial luni pe Donald Trump drept candidat al său...

Un cunoscut şaman anti-Putin, rămâne internat într-un centru psihiatric din Siberia

Un cunoscut şaman anti-Putin, rămâne internat într-un centru psihiatric din Siberia Un şaman cunoscut pentru că a vrut să-l "alunge" pe Vladimir Putin, va rămâne...

George Simion, enervat pe alertele de caniculă: Cei care bagă frica în oameni cu încălzirea globală sunt niște minți bolnave

George Simion, enervat pe alertele de caniculă: Cei care bagă frica în oameni cu încălzirea globală sunt niște minți bolnave Liderul AUR, George Simion, s-a...

Cotele electorale ale lui Trump pe piețele cripto au crescut în urma tentativei de asasinat

Cotele electorale ale lui Trump pe piețele cripto au crescut în urma tentativei de asasinat Prețul celui mai mare memecoin al lui Donald Trump MAGA...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.