Austria începe din 4 decembrie campania de testare pentru COVID-19 a populaţiei

Publicat:

Regiunile austriece Tirol şi Vorarlberg vor desfăşura în perioada 4-7 decembrie campania de testare a populaţiei pentru COVID-19 prin teste antigen rapide, cu ajutorul cărora guvernul austriac speră să poată relaxa restricţiile antiepidemice înainte de sărbători, relatează miercuri agenţia EFE, potrivit agerpres

Aceste două regiuni din vestul Austriei (la fel ca alte trei din cele nouă ale ţării) au un indice al infectărilor peste media naţională.


Citește și : Grecia, Italia, Spania şi Malta au semnat un memorandum comun asupra noului Pact european privind migrația

Testarea voluntară a populaţiei din Tirol şi Vorarlberg se va desfăşura în paralel cu testarea personalului didactic din întreaga ţară înaintea redeschiderii şcolilor pe 7 decembrie, după ce timp de trei săptămâni activitatea didactică s-a desfăşurat online. Va urma apoi, în următoarele două zile, testarea de asemenea prin teste antigen rapide a poliţiştilor la nivel naţional.

Regiunea Salzburg va începe testarea masivă pe 12 şi 13 decembrie, cu o săptămână înaintea datei prevăzute pentru testarea în restul Austriei.

Organizarea acestei campanii de testare, inspirată din cea organizată în premieră în Slovacia vecină pentru detectarea şi izolarea cazurilor pozitive asimptomatice, se realizează cu sprijinul armatei. Pentru această campanie se va apela la logistica folosită în mod obişnuit pentru alegeri şi ea va fi de asemenea un exerciţiu pentru desfăşurarea anul viitor a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Guvernul austriac a insistat miercuri că testarea populaţiei este doar un element al strategiei antiepidemice. ”Obiectivul este să reducem lanţul de infectări”, a semnalat cancelarul Sebastian Kurz, care a avertizat asupra necesităţii respectării în continuare a măsurilor preventive.

Citește și : Bulgaria impune restricții mai dure în lupta cu coronavirusul

Testele antigen rapide au o acurateţe mai redusă decât testele moleculare PCR, dar avantajul lor este că oferă rezultatul în timp scurt şi permit identificarea unor cazuri de infectare care altfel ar fi rămas nedescoperite.

În Austria, ţară care a înregistrat în ultimele 24 de ore 5.802 noi cazuri de COVID-19, este în vigoare un nou lockdown pentru limitarea epidemiei, cu restaurante, baruri şi magazine neesenţiale închise şi cu limitarea deplasărilor doar pentru cumpărături, plimbări scurte, motive esenţiale şi mersul la serviciu când telemunca nu este posibilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani Shannen Doherty a murit după ce mai mulți ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.