X

Austria : Modificarea unui raport referitor la centrele de zi musulmane ,evocat frecvent de Ministrul austriac de externe Sebastian Kurz, ar fi dus la caștigarea alegerilor

Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării din Austria a modificat un raport referitor la centrele de zi musulmane care a fost unul din instrumentele cheie ale campaniei conservatorilor dinaintea alegerilor legislative din octombrie, la care au ieşit pe primul loc, relevă un audit independent făcut public miercuri şi citat de dpa, relatează agerpres .

Ministrul austriac de externe Sebastian Kurz, care va deveni probabil noul cancelar al Austriei, a evocat frecvent acest raport în cadrul campaniei sale antiimigraţie drept un exemplu al islamizării.

Citiți și : După demisia premierului Saad Hariri,Uniunea Europeană şi SUA şi-au reafirmat sprijinul pentru Liban

În documentul finanţat de ministerul lui Kurz, un cercetător de la Universitatea din Viena consemnează între altele că circa 10.000 de copii frecventează centrele de zi musulmane din Viena, dintre care unele sunt operate de salafişti. Deşi cercetătorul, Ednan Aslan, nu a examinat felul în care influenţează operatorii acestor centre opiniile minorilor, el afirmă că ideologia acestora are “fără îndoială” un efect.

O echipă de auditori independenţi a conchis miercuri că oficiali din minister au modificat substanţa studiului intervenind în câteva pasaje.

“Nu există nicio îndoială că a fost o influenţă din partea ministerului”, a declarat juristul Stephan Rixen, care a condus investigaţia. Aceste modificări “nu sunt fundamentate ştiinţific”, a adăugat el într-o conferinţă de presă la Viena, fără a da alte detalii.

Auditul a fost cerut de Universitatea din Viena după ce publicaţia Falter a relatat, în iulie, despre modificarea studiului realizat de Aslan. Întrucât au fost constatate doar câteva schimbări, auditorii au conchis că nu este vorba de abateri ştiinţifice, ci doar de o calitate mediocră a studiului.

În ce-l priveşte, Sebastian Kurz a sfidat aceste concluzii, subliniind, miercuri, că dacă va deveni cancelar va lua măsuri “cu toată forţa împotriva acestor evoluţii nedorite de la centrele de zi musulmane din Viena”.

Tags: antiimigraţieislamizareMinisterul Afacerilor Externe şi al Integrării din AustriaSebastian KurzUniversitatea din Viena
Categorii: Diaspora