X

Austria plasează de luni în carantină persoanele nevaccinate anti-COVID-19

Austria plasează în carantină, începând de luni, milioane de persoane care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului, în încercarea de a face faţă creşterii numărului de infecţii la niveluri record, a anunţat duminică cancelarul austriac Alexander Schallenberg, informează Reuters, potrivit agerpres

“Trebuie să creştem rata vaccinărilor. Este ruşinos de scăzută”, a declarat Schallenberg într-o conferinţă de presă la care a anunţat noile măsuri, după o videoconferinţă cu guvernatorii celor nouă provincii ale Austriei. “Situaţia este serioasă. Al patrulea val (al pandemiei de coronavirus) ne afectează din plin. Acest lucru se întâmplă din cauza variantei Delta (a virusului), dar şi din cauza ratei scăzute de vaccinare”, a mai spus cancelarul austriac, citat de EFE.

Citește și :  58 de morţi şi 12 răniţi în urma unor violențe la o închisoare din Ecuador

Aproximativ 65% din populaţia Austriei este vaccinată cu schema completă împotriva coronavirusului, una dintre cele mai scăzute rate din Europa occidentală, aminteşte Reuters.

Potrivit dpa, care citează textul decretului, ajuns în presă, măsura intră în vigoare de luni şi se va aplica într-o primă fază până la 24 noiembrie.

Citește și : Copii mai mici de 12 ani vor fi vaccinaţi împotriva covid-19 la Viena, în cadrul unui proiect pilot

Cel mai probabil, impunerea carantinei va însemna că persoanele nevaccinate vor putea ieşi din casă doar pentru anumite activităţi considerate vitale sau pentru urgenţe medicale.

Există deja restricţii majore pentru această categorie de populaţie – de exemplu, persoanele nevaccinate trebuie să prezinte un test negativ la coronavirus pentru a putea merge la muncă.

Tags: Alexander SchallenbergAustriaDeltaeuropa
Categorii: Diaspora