Austria: Protest împotriva coaliţiei de dreapta

Publicat:

Circa 17.000 de oameni au participat sâmbătă la Viena, sfidând ninsoarea şi temperaturile sub zero grade Celsius, la un protest împotriva politicilor sociale şi privind migraţia ale coaliţiei de dreapta, la putere în Austria de aproape un an, a anunţat poliţia, relatează dpa şi AFP, scrie Agerpres.

Evenimentul – care, potrivit organizatorilor, a strâns 50.000 de oameni – a atras un număr mare de participanţi, printre care grupuri de stânga, precum cetăţeni în vârstă cunoscuţi sub numele de ”Bunicii împotriva dreptei”. Unii participanţi agitau şosete vechi şi pancarte pe care se putea citi ”Rasismul pute”.


Citește și : Spania: Poliţia a arestat trei tineri care administrau un site neonazist

”Vrem o altă Austrie”, a subliniat Andreas Schieder, cap de listă al Partidului Social-Democrat (opoziţie) pentru alegerile europarlamentare din mai 2019, în timpul defilării.

În contextul în care săptămâna viitoare se împlineşte un an de la sosirea la putere a coaliţiei de guvernare, demonstranţii s-au pronunţat şi împotriva eforturilor de a interzice portul vălului în şcoli şi a unei reforme sociale.

Un număr mic de participanţi purtau veste galbene, ca cele folosite în cadrul mişcării masive de protest din Franţa.

Poliţia vieneză a anunţat într-un comunicat de presă că marşul s-a desfăşurat fără incidente.

Citește și : Ucraina: Mii de persoane s-au adunat la Kiev pentru a sprijini crearea unei Biserici ortodoxe independente

Guvernul cancelarului conservator Sebastian Kurz şi al vicecancelarului Heinz-Christian Strache, reprezentant al extremei drepte, impun o agendă strictă antiimigraţie, inclusiv o reducere a beneficiilor sociale pentru familiile numeroase, menite să afecteze străinii, dar care lovesc şi în austrieci.

Totuşi, după un an de guvernare, coaliţia aflată la putere se bucură în continuare de o mare popularitate (55,5% din intenţiile de vot), graţie unei economii înfloritoare şi în contextul creşterii tendinţelor populiste în Europa şi în lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.