Austria se va adresa instanţei în chestiunea etichetării energiei nucleare drept sustenabilă, propusă de Comisia Europeană

Publicat:

Guvernul austriac şi-a anunţat marţi intenţia de a declanşa o acţiune în justiţie împotriva creării de către Comisiei Europeană a unei etichete “verzi” controversate pentru centralele nucleare, relatează AFP, potrivit agerpres

“Vom pregăti terenul juridic în următoarele săptămâni şi dacă această taxonomie se aplică, atunci vom lansa o procedură în faţa Curţii de Justiţie a UE”, a declarat presei ministrul mediului, Leonore Gewessler.


Citește și : Tonga intră în LOCKDOWN din cauza a două cazuri de Covid

Luxemburgul s-a declarat gata să se alăture acestei plângeri, a precizat responsabila ecologistă.

“Energia nucleară nu este nici ‘verde’, nici durabilă. Nu pot înţelege decizia UE”, a reacţionat la rândul său cancelarul conservator Karl Nehammer pe contul său de Twitter.

Comisarii europeni au aprobat miercuri, în cadrul reuniunii lor săptămânale, o listă de criterii care permit clasificarea ca “durabile” a investiţiilor în centrale nucleare sau pe gaz pentru producţia de electricitate. Un privilegiu rezervat până acum doar energiilor regenerabile.

Textul ar urma să mobilizeze fonduri private către activităţi care reduc emisiile de gaze cu efect de seră şi face parte din demersurile pentru realizarea obiectivului de neutralitate a emisiilor de carbon în UE în 2050.

Proiectul, care divizează cele 27 de state membre UE, a provocat deja furia a numeroase ONG-uri de mediu.

El este totuşi apărat de Franţa şi de numeroase ţări din Europa centrală şi de est care atrag atenţia asupra faptului că energiile regenerabile (eoliană, solară) au de suferit din cauza producţiei intermitente şi nu vor permite, ele singure, să se asigure nevoile de electricitate.

Austria are particularitatea că a interzis în 1978 exploatarea energiei nucleare, o măsură ridicată la rangul de principiu constituţional în 1999.

Ţara alpină cu 8,9 milioane de locuitori îşi obţine în prezent peste 75% din electricitate din surse regenerabile, în special datorită unui potenţial bogat hidro-electric. Austria a continuat totuşi să importe energie provenită din centrale nucleare pentru a-şi acoperi necesarul.

Într-un recent interviu pentru AFP, Leonore Gewessler a denunţat “pagubele importante pentru mediu” cauzate de energia nucleară.

Citește și : Europol va putea obţine informaţii de la parteneri privaţi şi va dezvolta noi tehnologii

“Chestiunea stocării definitive a deşeurilor este în suspensie de decenii. Este ca şi cum le-am da copiilor noştri un ‘rucasc’ spunându-le: ‘Veţi rezolva asta într-o zi’ “, a subliniat ministrul, evocând de asemenea riscul unor accidente precum cel de la Fukushima (Japonia), din martie 2011.

Din punctul ei de vedere, energia nucleară este “o energie a trecutului”, “prea costisitoare” pentru a lupta împotriva schimbării climatice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.