X

Autoritatea Palestiniană condamnă planurile Israelului de a construi noi locuinţe în colonii evreieşti din Cisiordania

Autoritatea Palestiniană a condamnat, joi, planurile Guvernului Israelului de a construi noi locuinţe în colonii evreieşti din Cisiordania şi consideră că autorizarea unor case palestiniene nu constituie o “favoare”, informează mediafax.

“Noile planuri în colonii israeliene sunt o încălcare clară a Acordului Oslo, care stipulează clar că nicio parte nu trebuie să adopte măsuri unilaterale. Este vorba şi de o încălcare a tuturor rezoluţiilor internaţionale, în primul rând a Rezoluţiei 2.334 a Consiliului de Securitate ONU”, a comunicat Autoritatea Palestiniană, conform cotidianului The Jerusalem Post.

Citește și : Cutremur puternic în Filipine; a fost lansată alertă de tsunami

Decizia de extindere a coloniilor “intră în contradicţie cu poziţia exprimată de preşedintele SUA, Joseph Biden, în convorbirea cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, în cursul căreia a afirmat că Washingtonul respinge activităţile de colonizare şi măsurile unilaterale”, subliniază instituţia.

Ministerul de Externe al Autorităţii Palestinene a subliniat că hotărârea Guvernului Israelului de a autoriza construcţii de case palestiniene “nu este o favoare”, întrucât este vorba de terenuri deţinute legal de cetăţeni palestinieni.

Guvernul Israelului intenţionează să aprobe noi proiecte pentru construcţia de case în zone palestiniene din Cisiordania, dar şi în colonii evreieşti, informează site-ul Ynetnews.com şi cotidianul The Times of Israel.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

 

Surse guvernamentale israeliene au declarat că ministrul Apărării, Benjamin Gantz, a aprobat construcţia a 1.000 de case palestiniene în Zona C a Cisiordaniei, aflată în totalitate sub control israelian. Ar fi prima dată în ultimii ani când Israelul aprobă construcţii de case palestiniene în această zonă.

Însă Guvernul Naftali Bennett intenţionează să aprobe şi construcţii de case în colonii evreieşti din Cisiordania, afirmă surse citate de postul public Kan. Comisia pentru Planificare a Administraţiei Civile din Israel ar urma să autorizeze construcţia a 2.200 de locuinţe în colonii din Cisiordania.

Tags: Autoritatea PalestinianăcisiordaniaisraelJoseph BidenMahmoud AbbasONUSUA
Categorii: Sinteze