Autorităţile belaruse au transmis echipajului zborului Ryanair că avionul lor avea la bord un dispozitiv explozibil

Publicat:

Autorităţile belaruse au transmis echipajului zborului Ryanair că avionul lor avea la bord un dispozitiv explozibil şi i-au “recomandat” să aterizeze la Minsk, potrivit transcrierii discuţiei între pilot şi turnul de control publicate marţi, relatează AFP, potrivit agerpres

“Avem informaţii de la serviciile speciale care afirmă că o bombă se află la bord şi că ea poate fi activată deasupra Vilniusului”, indică această transcriere în engleză, difuzată de departamentul de transport aerian al Ministerului Transporturilor din Belarus.


Citește și : 3,5 milioane de oameni au fost răpuşi de COVID-19

“Puteţi repeta acest mesaj?”, răspunde pilotul, căruia apoi i se confirmă informaţia.

În timpul discuţiei, controlorul de zbor precizează că informaţia privind prezenţa unei bombe a fost transmisă “prin e-mail” şi că acest mesaj a fost împărtăşit cu “mai multe aeroporturi”.

Într-un comunicat, Ministerul belarus al Transporturilor a repetat marţi că este vorba despre un e-mail semnat de organizaţia palestiniană Hamas, în care se afirmă că bomba va exploda deasupra Vilniusului dacă Uniunea Europeană va continua să susţină Israelul.

Transcrierea acestei discuţii cu turnul de control atestă că acesta a recomandat cu insistenţă o aterizare la Minsk. Atunci când pilotul a întrebat de la cine vine “recomandarea”, controlorul de zbor a răspuns: “Sunt recomandările noastre”.

Şeful forţelor aeriene belaruse, care au interceptat acest zbor cu un avion de vânătoare Mig-29, a afirmat luni că echipajul a luat decizia “fără ingerinţă externă” şi că zborul Ryanair ar fi putut să aterizeze în Ucraina sau Polonia.

Autorităţile belaruse sunt acuzate că au deturnat acest zbor comercial Atena-Vilnius la Minsk pentru a-l putea aresta pe disidentul Roman Protesevici, un jurnalist de opoziţie în vârstă de 26 de ani care se afla la bord.

Deturnarea avionului a provocat un val de indignare şi Uniunea Europeană a decis să-şi închidă spaţiul aerian avioanelor belaruse pentru a pedepsi regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Citește și : 25% dintre adolescenţii sud-coreeni sunt depresivi

Belarusul a invitat mai multe organizaţii internaţionale să stabilească “circumstanţele” incidentului.

Departamentul pentru transport aerian din cadrul Ministerului belarus al Transporturilor a anunţat că a invitat să efectueze cercetări în acest sens Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IARA), Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), care ţine de ONU, precum şi autorităţile americane şi ale Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor Este sezonul vacanțelor, iar de multe ori drumul nostru către relaxare...

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale

Cazul medicului stomatolog din R. Moldova omorât la Brăila // Suspectul, reținut. Bărbatul avea mai multe antecedente penale Bărbatul care ar fi ucis medicul stomatolog...

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile Numărul abonaților Netflix a crescut cu 16,5% de la an la an în ultimul trimestru, încă...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 20.07.2024 până...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.