StiripesurseDiasporaAutorităţile bulgare au închis o reţea de trafic de rinichi

Autorităţile bulgare au închis o reţea de trafic de rinichi

Publicat:

Procuratura din Bulgaria a anunţat vineri închiderea unei reţele de trafic de organe, transmite AFP. Mai mulţi membri ai structurii infracţionale au fost inculpaţi pentru recrutarea de persoane cu dificultăţi financiare, cărora le-au propus să îşi vândă rinichii, potrivit agerpres.

Trei bărbaţi şi o femeie au fost trimişi în judecată vineri pentru recrutarea de donatori, pe care i-au pus în legătură cu bolnavii care aveau nevoie de un transplant de rinichi, a declarat presei procurorul Dimităr Petrov. Transplanturile se realizau într-un spital din Turcia, cu documente false care atestau că donatorul şi primitorul erau rude, a precizat el. Cei care primeau rinichii plăteau între 50.000 şi 100.000 de euro, a adăugat colega sa, Siika Mileva.

Citește și : BoJo se declară ‘prudent optimist’ cu privire la posibilitatea unui acord al Brexitului

Cel puţin cinci persoane au beneficiat de transplanturi de rinichi cu ajutorul acestei reţele, începând din februarie anul acesta, iar pe lista de aşteptare se mai aflau trei donatori potenţiali şi doi pacienţi care aşteptau intervenţia chirurgicală.

Conform datelor ministerului sănătăţii de la Sofia, în Bulgaria s-au efectuat anul acesta doar 22 de transplanturi de rinichi, iar pe lista de aşteptare oficială se află 1028 de pacienţi.


Citește și : Noul preşedinte al Camerei inferioare a parlamentului britanic va fi ales pe 4 noiembrie

Citeşte şi:  Autorităţile spaniole au restrâns cercul suspecţilor în ancheta atacului terorist din Barcelona

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a făcut un accident mortal în Italia

În nordul Italiei s-a produs un grav accident rutier cu implicarea unui cetățean al Republicii Moldova, în urma căruia un băiat de șase ani...

Diaspora trimite tot mai mulţi bani în R. Moldova

Cetăţenii Republicii Moldova care lucrează peste hotare au trimis mai mulţi bani acasă, în 2025. Sumele au depăşit 1,66 miliarde de dolari. Comparativ cu anul...

Pe data de 17 februarie va avea loc o eclipsă solară rară: De unde va putea fi văzut „Inelul de Foc”

Cerul va găzdui un fenomen rar întâlnit, pe data de 17 februarie 2026. Atunci va avea loc eclipsa solară supranumită „Inel de Foc”. Spynews.ro scrie de...

Un șofer moldovean de TIR a murit în Germania

Doi șoferi de camion, unul dintre care este din Republica Moldova, au murit într-un grav accident produs pe o autostradă din Germania. Accidentul s-a produs...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.