Autorităţile chinez Xi’an au anunţat cele mai stricte măsuri împotriva riscului epidemic

Publicat:

Oraşul chinez Xi’an (nord) a anunţat luni că va impune ”cele mai stricte” măsuri în faţa riscului epidemic, după depistarea a sute de cazuri de Covid în metropola aflată în izolare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cei 13 milioane de locuitori ai oraşului faimos pentru armata subterană a primului împărat al Chinei au fost nevoiţi să stea acasă de joi, având dreptul de a ieşi doar o dată la trei zile pentru aprovizionare.


Citește și : Anthony Fauci asigură că penuria de teste care se înregistrează în SUA va fi rezolvată în scurt timp

Dar, în timp ce oraşul a raportat luni 150 de cazuri suplimentare de COVID-19, crescând totalul la 635 din 9 decembrie, autorităţile au interzis circulaţia vehiculelor private.

Doar conducătorii auto implicaţi în lupta împotriva epidemiei au dreptul de a conduce, a precizat primăria într-un mesaj postat pe reţelele de socializare.

Poliţia ”va controla strict” vehiculele şi contravenienţii vor risca până la 10 zile de detenţie şi o amendă de 500 de yuani (70 de euro).

Deşi China a reuşit în mare măsură să ţină sub control epidemia la câteva luni de la apariţie, la sfârşitul anului 2019, focarele sporadice ameninţă reuşita în domeniul sanitar revendicată de regimul comunist cu ajutorul unui arsenal de măsuri radicale (izolare, control electronic al călătoriilor, închidere aproape totală a frontierelor, screening masiv, vaccinare).

Focarul detectat în Xi’an a ridicat, duminică, bilanţul naţional zilnic până la un total de 206 contaminări.

Acest bilanţ oficial nu este în pas cu cel anunţat zilnic în majoritatea ţărilor din întreaga lume, dar autorităţile chineze se pregătesc pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, care încep în mai puţin de 40 de zile.

Săptămâna trecută, organizatorii au declarat că sunt siguri că vor trebui să se ocupe de cazuri de contaminare printre miile de străini aşteptaţi pentru evenimentul sportiv.

În Xi’an, autorităţile au lansat deja mai multe campanii de screening începând de joi şi au plasat aproape 30.000 de persoane în carantină în hoteluri prevăzute în acest scop.

Citește și :Putin nu a precizat cum va reacţiona Rusia în cazul în care garanţiile de securitate solicitate nu vor fi acordate

O nouă campanie masivă de testare a fost lansată luni în oraş, potrivit presei oficiale, fiind interzisă intrarea sau ieşirea din localitate.

Toate afacerile neesenţiale au fost închise, iar oficiali ai oraşului acuzaţi de incompetenţă au fost sancţionaţi.

Oficial, bilanţul epidemiei din China depăşeşte 100.000 de cazuri de contaminare, între care 4.636 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România

Extremista Șoșoacă nu poate candida la prezidențiale din România CCR a transmis sâmbătă seară un comunicat de presă în care a precizat că a respins...

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă Comisia Electorală Centrală informează că începând cu 7 octombrie 2024, pot fi...

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa Rușii au lansat noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică....

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor”

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor” Ministrul Sănătății,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.