X

Autorităţile columbiene au confiscat 5 tone de cocaină

Poliţia columbiană a confiscat aproape 5 tone de cocaină, aceasta fiind cea mai mare captură de droguri de la începutul pandemiei de COVID-19, au informat miercuri mass-media locale, preluate de dpa, potrivit agerpres.

Un câine de căutare a descoperit drogul în interiorul a două containere ce transportau granule de cauciuc, în portul Buenaventura din sud-vestul Columbiei.

Citeşte şi: Austriacul care spiona pentru Rusia a fost ELIBERAT

Încărcătura trebuia să ajungă în Turcia, a precizat directorul Poliţiei Naţionale Antidrog, Jorge Luis Ramirez Aragon, într-un comunicat.

Cocaină capturată valorează în jur de 265 de milioane de dolari, a anunţat ministrul columbian al apărării, Carlos Holmes Trujillo, într-un tweet.

Columbia este cel mai mare producător de cocaină din lume. Statul sud-american avea anul trecut 212.000 de hectare cultivate cu coca, în creştere comparativ cu cele 208.000 de hectare în 2018, potrivit unor date ale guvernului SUA.

Citeşte şi: Mai mulţi lideri europeni cer o pregătire mai bună pentru următoarea pandemie

Pandemia de COVID-19 nu s-a tradus şi printr-o stopare a traficului de droguri din această ţară.

Forţele de securitate columbiene au capturat în jur de 180 de tone de cocaină în primele cinci luni ale acestui an, mai mult cu 8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, potrivit unor cifre citate de cotidianul El Tiempo.

Tags: BuenaventuraCarlos Holmes Trujillococainacolumbiacovid-19Jorge Luis Ramirez Aragonturcia
Categorii: Știrile zilei