X

Autoritățile daneze au anihilat o reţea internaţională de trafic de droguri şi arme

Poliţia din Copenhaga a anunţat miercuri arestarea a 31 de persoane suspectate că fac parte dintr-o reţea internaţională de trafic de droguri şi de arme originare din Albania, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această reţea “este suspectată în special că a introdus şi distribuit în Danemarca circa 1.650 kg de cocaină şi heroină”, a precizat poliţia într-un comunicat.

Citește și : Explozie puternică la Viena – Patru persoane au fost rănite grav

Intervenţia poliţiei în circa patruzeci de localităţi de pe insula Seeland, unde este situată Copenhaga, a fost desfăşurată în cooperare cu Interpolul şi cu autorităţile suedeze, belgiene, slovene, albaneze, olandeze şi germane, a adăugat poliţia.

Un număr de 31 de persoane, a căror identitate nu a fost dezvăluită, au fost arestate, printre care un mare număr de cetăţeni ai altor ţări decât Danemarca.

În timpul acestei operaţiuni, poliţia a confiscat cantităţi “importante” de droguri, arme şi bani lichizi.

Citește și : Preşedintele kazah ordonă anularea datoriei de milioane de euro pentru familiile sărace

Tags: AlbaniaarmecocainaCopenhagadanemarcadroguriheroina
Categorii: Diaspora