Autorităţile daneze nu cred că atacul armat din Copenhaga este act terorist

Publicat:

Autorităţile daneze nu au indicii că incidentul armat produs duminică într-un centru comercial din Copenhaga ar fi un act terorist, dar depun eforturi pentru aflarea motivului crimelor comise de un individ care are probleme psihice, informează mediafax.

“Nu există niciun indiciu privind un act terorist”, a declarat luni inspectorul Søren Thomassen, şeful Poliţiei din Copenhaga, citat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.


Citește și : Lukaşenko amenință cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul

Autorul atacului, un danez în vârstă de 22 de ani, a avut în trecut probleme psihice şi “era în evidenţa serviciilor de psihiatrie”, a precizat şeful Poliţiei din Copenhaga.

Anchetatorii cred că individul a acţionat singur, dar depun eforturi pentru a confirma că nu există complici şi pentru aflarea motivului atacului. “Prezenţa poliţiei va continua în mod masiv în Copenhaga până când vom fi absolut siguri asupra ipotezei că a acţionat singur”, a subliniat Søren Thomassen.

Trei persoane au fost ucise, iar numeroase altele au fost rănite, trei fiind în stare critică, în urma atacului armat comis duminică în Mallul Field’s, situat în zona Amager din Copenhaga. Una dintre persoanele ucise este un bărbat de 47 de ani care are cetăţenie rusă.

Presupusul autor al atacului a fost audiat luni dimineaţă şi a fost prezentat unei instanţe judiciare sub acuzaţia de crime multiple şi tentative de crimă. Încadrarea provizorie a faptelor s-ar putea modifica în funcţie de avansarea anchetei.

Citește și : Zelenski face apel la sprijin internaţional pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei după încheierea războiului

În cursul nopţii, premierul Mette Frederiksen a condamnat vehement atacul, a transmis condoleanţe şi a exprimat empatie. “Danemarca a fost lovită de un atac oribil. Au fost ucişi oameni, iar mulţi alţii au fost răniţi. Sunt afectate familii nevinovate care ieşiseră la cumpărăruri sau la restaurante. Sunt copii, adolescenţi şi adulţi. Le transmit cele mai profunde gânduri celor care au pierdut persoane apropiate, precum şi răniţilor şi rudelor acestora”, a declarat premierul Mette Frederiksen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.