X

Autoritățile din Baden-Wurttemberg anchetează sute de presupuse cazuri de paternitate falsă

Ministerul de Interne din landul Baden-Wurttemberg este la curent cu sute de presupuse cazuri de paternitate falsă. Din noiembrie 2018 până la sfârşitul anului 2020, procedura de recunoaştere a paternităţii a fost suspendată în 189 de cazuri ca urmare a unor indicii specifice de abuz şi situaţia a fost trimisă autorităţii responsabile cu imigraţia, au anunţat autorităţile de la Stuttgart luna aceasta, conform presei germane, potrivit agerpres.

În 26 din cazuri autorităţile de imigrare au descoperit abuzuri, în 135 de cazuri procedura nu a fost iniţiată sau a fost încheiată. În restul cazurilor, conform informaţiilor sosite de la minister, cercetările sunt încă în desfăşurare, după cum a relatat “Welt am Sonntag”, scrie bild.de.

Citește și: O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean

Conform ministerului de interne, pe tema paternităţii fictive sunt vehiculate două versiuni. Pe de o parte sunt taţi cu cetăţenie germană sau cetăţeni ai unui stat al Uniunii Europene recunosc copii ai unor femei din state terţe, astfel încât copiii şi mamele să poată primi permis de şedere în Germania. Există însă şi cazuri în care mama copilului (cu cetăţenie germană sau UE) are permis de şedere, iar tatăl care recunoaşte copilul primeşte şi el, ca urmare a recunoaşterii paternităţii, un astfel de permis.

Ţările de provenienţă ale unor asemenea cetăţeni sunt diverse. “Putem remarca însă un număr mai mare de cetăţeni ai statelor africane, aceştia reprezentând mai mult de jumătate dintre persoanele implicate în astfel de situaţii, în special din Nigeria şi Camerun”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului de interne. Este dificil pentru autorităţile de imigrare să dovedească un caz specific de abuz.

Citește și: Fotbalul englezesc BOICOTEAZĂ total rețelele sociale ca răspuns la abuzul online

“Încercarea de a obţine un drept de şedere în Germania printr-o recunoaştere frauduloasă a paternităţii este un fenomen deloc de neglijat împotriva căruia trebuie să luăm măsuri decisive”, a declarat ministrul de interne al landului Baden-Wurttemberg, Thomas Strobl (membru al CDU).

Tags: Baden Wurttemberggermaniaimigratiemigrantipaternitate falsaStuttgartThomas Strobl
Categorii: Diaspora